Un fost concurent la emisiunea ”Masterchef” a pierdut lupta cu o boală grea, mai exact cu cancerul. Bărbatul s-a stins din viață și a lăsat în urmă trei copii care îi vor duce dorul și o soție îndurerată.
Ramon Chicireanu, fostul concurent Masterchef, a pierdut lupta cu cancerul. Bărbatul a fost diagnosticat cu cancer limfatic și deși mai mulți români s-au mobilizat să îl ajute în cea mai grea perioadă a vieții sale, acesta nu a reușit să supraviețuiască. În urmă cu doi ani a fost diagnosticat cu neoplasm limfatic şi a urmat un tratament în Germania. La scurt timp, starea lui de sănătate s-a îmbunătăţit semnificativ, însă, din păcate, veştile bune nu au durat mult. Boala a recidivat și de data aceasta i-a fost fatală.
Anunțul morții lui a fost făcut pe pagina de Facebook ”Info Iași”, ulterior informația fiind confirmată chiar de familie.
Cum a ajuns acesta faimos la Masterchef
Ramon Chicireanu s-a remarcat în cadrul competiţiei “MasterChef” de la Pro TV prin glumele sale fantastice. El i-a făcut să râdâ cu lacrimi pe cei trei juraţi care erau în sezonul în care el a participat, respectiv: Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu. Fiind un adevărat personaj, tânărul carismatic nu doar că a înveselit juriul și telespectatorii, ci a și reușit să meargă mai departe în concurs, demonstrându-și și abilitățile în arta gătitului.