Lumea filmului a mai pierdut o stea! Renumitul actor britanic Tom Wilkinson a murit la vârsta de 75 de ani. Tragicul anunț a fost făcut sâmbătă de către familia lui.
Tom Wilkinson a murit la vârsta de 75 de ani! Tragicul anunț a fost făcut sâmbătă chiar de către familia lui.
„Cu mare tristețe, familia lui Tom Wilkinson anunță că acesta a decedat subit la domiciliu, pe 30 decembrie. Soția și familia sa au fost alături de el. Familia cere intimitate în acest moment”, a anunțat familia lui.
Îndrăgitul actor britanic Tom Wilkinson a murit la vârsta de 75 de ani
Starul nominalizat la Oscar care a jucat în „The Full Monty”, „Batman Begins”, „Shakespeare in Love” și „Mission: Impossible – Ghost Protocol”, a murit la vârsta de 75 de ani.
Acesta a fost cunoscut și pentru rolurile din „The Full Monty” sau „RocknRolla”.
BBC amintește că regretatul star a câștigat un Bafta pentru filmul „The Full Monty” din 1997. Totodată, a primit șase nominalizări la Bafta în total, precum și două nominalizări la Oscar.
Regretatul actor a jucat în multe roluri impresionante
Cu peste 130 de credite de film și TV în total, Wilkinson s-a simțit la fel de confortabil în drame de epocă precum „Sense and Sensibility” din 1995 și „Belle” din 2013.
Totodată, acesta a jucat şi rolul unor minți criminali în filme precum „Rush Hour” alături de Jackie Chan în 1998 sau „RocknRolla” de Guy Ritchie în 2008.
Regretatul actor a jucat și în rolul unor personalități politice din SUA. De exemplu, a câștigat un Emmy pentru rolul lui Benjamin Franklin în mini-seria John Adams din 2008 și o nominalizare la Emmy ca tatăl lui John F Kennedy, Joe, în „The Kennedys”.
Tom Wilkinson a jucat și în rolul președintelui Lyndon B. Johnson în Selma din 2014.
Wilkinson a avut un dar remarcabil
Encyclopaedia of British Film notează că regretatul actor a avut un dar remarcabil. Născut în Leeds înainte de a se muta în Canada și apoi în Cornwall în copilărie, și-a găsit chemarea la vârsta de 18 ani, când i s-a cerut să regizeze o piesă.
„Pentru prima dată în viața mea, am început să fac ceva ce știam să fac”, a spus acesta.
Acesta s-a pregătit la Academia Regală de Artă Dramatică (Rada) înainte de a urma calea către teatru și televiziune. În 1986, a primit primul său rol major pe ecran în mini-seria First Among Equals, bazată pe cel mai bine vândut roman al lui Jeffrey Archer.
Potrivit sursei menționate, Diana Hardcastle a jucat alături de el. Cuplul s-a căsătorit în 1988. Totodată, a continuat să joace rolul soțului și soției în „The Kennedys” în 2011 și în 2014.