Doliu la Timișoara, după moartea unuia dintre cei mai recunoscuți revoluționari.

Ion Marcu, unul dintre cei mai cunoscuți revoluționari de la Timișoara, a murit vineri, 19 noiembrie, la 72 de ani. În 20 decembrie 1989, acesta a condus coloana de manifestanți, iar în ianuarie 1990 a susținut demonstrația prin care s-a obținut demisia liderului FDR Lorin Fortuna de la conducerea județului Timiș.

Viața unuia dintre cei mai cunoscuți revoluționari

Ion Marcu era pe atunci muncitor la Uzinele Mecanice Timișoara și a condus coloana de demonstranți în 20 decembrie 1989 îmbrăcat într-un cearșaf alb.

Ion Marcu a participat apoi la discuțiile cu premierul Constantin Dăscălescu desfășurate în clădirea comitetului județean PCR. S-a alăturat apoi Frontului Democratic Român (FDR) din clădirea Operei. În 12 ianuarie 1990, a susținut demonstrația prin care s-a obținut demisia liderului FDR Lorin Fortuna de la conducerea județului Timiș, încercând să preia el conducerea județului. Cu acest prilej, Ion Marcu a lansat expresia devenită celebră „mesele mă vrea pe mine”.

Potrivit Wikipedia, Ion Marcu s-a născut la 1 ianuarie 1949 și a fost senator de Timiș, în legislatura 1992-1996, când reprezenta FDSN. În legislatura 1992-1996, Ion Marcu a fost membru în comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională precum și în comisia pentru drepturile omului, culte și minorități (din noiembrie 1993).

În legislatura 2000-2004, Ion Marcu a devenit membru al Partidului România Mare și a fost ales tot senator.

În ultimii ani, Ion Marcu se retrăsese complet din viața publică și a locuit, pentru o vreme, într-o mănăstire, transmite tion.ro

Revoluționarul va fi înmormântat luni

„Cei care doresc să își ia rămas bun o pot face mâine, duminică, 21 noiembrie, între orele 10 și 16, la Palatul Administrativ, sediul Consiliului Județean Timiș. Sicriul urmează să fiedepus apoi la Biserica Martirilor de pe strada Albac, unde va avea loc o slujbă la care va participa Înaltpreasfințitul Părinte Ioan Selejan. Luni, 22 noiembrie, va avea loc înmormântarea, la Cimitirul Eroilor, la ora 14”, a transmis CJ Timiș.

Accesul va fi permis doar cu certificat verde, în limita a 10 persoane deodată.