Daniela Ploia este în doliu! Plânge după una dintre cele mai importante persoane din viaţa sa

Lumea muzicii populare din România este alături de Daniela Ploia în acest moment cumplit! Iubita cântăreaţă este în doliu.

Daniela Ploia se pregăteşte pentru înmormântare. Tatăl artistei a încetat din viaţă marţi, 6 februarie.

Această veste tristă la început de an a fost împărtăşită cu toţi fanii chiar de către îndrăgita artistă de muzică populară.

Ea a postat o fotografie cu tatăl său pe pagina sa de Facebook. Imaginea a fost însoţită de un singur cuvânt, „Tata”, şi de două emoticoane: o inimă ruptă şi o inimă de culoare neagră, semn de doliu.

Mesajul artistei a provocat imediat sute de reacţii şi comentarii din partea prietenilor şi a admiratorilor săi. Iată doar câteva dintre acestea:

„Dumnezeu să-l odihnească și vouă să vă deie putere”

„Drum lin catre imparatia lui Dumnezeu! Vouă multa putere sa treceți peste pierderea avuta”

„Odihnă veșnică în împărăția lui Dumnezeu!”

„Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în împărăția cerurilor! Condoleanțe familiei greu încercate!”

„Sincere condoleanțe și părereri de rău! Dumnezeu să-i aibe sufletul în paza Sa, să-i dea iertare deplină și odihnă în lumină!”

Deocamdată, nu se ştie motivul decesului. Trupul tatălui cântăreţei Daniela Ploia este acum depus la capela din satul Comanda. Ceremonia de înmormântare va avea loc într-una din aceste zile.

Cântăreaţa a fost la un pas de moarte de mai multe ori!

Daniela Ploia
Daniela Ploia în costum tradiţional / SURSA FOTO: Facebook, Daniela Ploia

Nu sunt singurele probleme recente din viaţa artistei de muzică populară.

Anul trecut, ea a fost implicată într-un accident rutier în judeţul Timiş. Unele surse afirmă că ar fi intrat intenţionat cu maşina pe contrasens, într-o încercare de a se sinucide.

Nu ar fi prima oară când ar fi încercat să-şi pună capăt vieţii la volan. În 2020, artista s-a răsturnat cu maşina în râul Timiş. A avut noroc şi atunci: patru bărbaţi care se aflau în apropiere au reușit să o salveze, potrivit Ziua de Vest.

Iar în august 2023, Daniela Ploia a fost lovită de o altă maşină pe trecerea de pietoni. Se pregătea să meargă la un eveniment unde trebuia să cânte.

Artista a povestit că s-a asigurat înainte să traverseze. Şoferul care a lovit-o atunci nu a oprit şi a fugit imediat de la locul accidentului.

„Eram la eveniment, trebuia să îmi încep programul. A trebuit să merg la mașină pentru a îmi lua pantofii de acolo. Mașina se afla în parcarea restaurantului unde cântam. Pentru a ajunge în parcare trebuia să traversez pe trecerea de pietoni.

M-am asigurat, ca de obicei, am văzut că nu vine nici o mașină, m-am angajat să traversez și m-am trezit lovită. Tot ce am auzit au fost roțile scârțâind. Avea o viteză foarte mare, a reușit să frâneze și m-a lovit în frânare.

Am căzut, m-am speriat, nu știu exact ce s-a întâmplat…Cel/cea care era la volan m-a ocolit pur și simplu și a plecat. Nu am apucat să văd numărul mașinii, a fost ceva foarte scurt. (…)

M-am lovit la șold și umăr, nu am simțit pe loc gravitatea, am fost foarte speriată. Trebuia să intru la program, nu am reușit să fac asta imediat. Mirii erau nedumeriți și nu înțelegeau de ce nu cânt”, a povestit Daniela Ploia la acel moment pentru SpyNews.