Doliu printre bogații României! Un mare om de afaceri a murit după Crăciun: Durere nemărginită

SURSA FOTO: Dreamstime

Sfârșit tragic pentru un cunoscut om de afaceri prahovean! Acesta și-ar fi pus capăt zilelor chiar în incinta hotelului pe care-l deținea în Ploiești. Familia sa a confirmat informația și i-a adus acestuia un ultim omagiu.

Un om de afaceri prahovean a fost găsit mort, joi după-amiază, în incinta hotelului pe care îl deţinea în Ploieşti şi care este unul dintre cele mai mari hoteluri din oraş. Decesul a fost constatat de către un echipaj al ambulanţei, care nu au putut face nimic pentru a îl salva pe bărbatul în vârstă de 61 de ani.

Omul de afaceri prahovean avea 61 de ani

„Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat că cele sesizate se confirmă, în interiorul unei camere de hotel, fiind găsit, din nefericire, trupul neînsufleţit al unui bărbat de 61 de ani”, a transmis IJP.

Surse judiciare au declarat că omul de afaceri Doru Morcovescu, cu o avere estimată la câteva milioane de euro, a fost găsit spânzurat joi după-amiază, în jurul orei 17:00, în incinta hotelului Prahova din centrul Ploieştiului.

Un echipaj al serviciului de ambulanţă a mers la faţa locului, însă cadrele medicale nu au putut face nimic, bărbatul prezentând „semne clare de deces”, conform oficialilor acestei instituţii.

Poliţia judeţeană Prahova a anunţat că a fost deschis un dosar care vizează infracţiunea de ucidere din culpă.

Omul de afaceri Doru Morcovescu, care activa în industria ospitalităţii, era cunoscut drept unul dintre milionarii în euro ai judeţului Prahova.

Familia i-a adus un ultim omagiu

Informația a fost confirmată și de fiica lui Morcovescu, care a transmis un mesaj pe contul ei de Facebook.

„Cutremurați în adâncul sufletului nostru, la acest sfârșit de an, vă aducem cumplita veste a plecării dintre noi, la cele veșnice a tatălui nostru, Doruleț Morcovescu. Vă anunțăm cu adâncă durere și profund regret că cel care a fost iubitul nostru tată și soț, Doruleț Morcovescu a plecat dintre noi, după o viață de muncă și devotament.

A fost un om vesel, cald, generos cu cei din jur, săritor, cu o putere de muncă uluitoare, un om care știa să se bucure de viață și să-i facă fericiți pe cei din jurul lui. În aceste clipe de grea cumpănă, îi aducem un ultim omagiu.

Durerea pe care o resimțim, în aceste momente, este nemărginită și de nedescris în cuvinte, neputința fiind singurul sentiment care a pus stăpânire pe familia noastră. Dumnezeu să-l așeze într-un loc special, de unde să ne vegheze pe noi, cei care l-am iubit și prețuit.

Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace!”, a transmis Alexandra Morcovescu.