Doliu în sportul românesc! Vlad Șnel s-a stins din viață la doar 16 ani

Doliu în sportul românesc! Vlad Șnel, câștigător al titlului național la mini-volei în 2018, s-a stins din viață. A decedat vineri, 6 octombrie 2023, la doar 16 ani din cauza unei boli grave.

Vlad Șnel va rămâne în memoria colegilor săi de la CCȘ Bacău ca un tânăr talentat, plin de viață și pasionat de sport. În aprilie 2018, la doar 11 ani, a câștigat campionatului național de mini-volei, alături de CSȘ Bacău.

De câțiva ani, însă, s-a luptat cu o boală grea. Familia sa și prietenii lui i-au fost alături în tot acest timp.

„Vestea pe care o uram pentru că era una sfâșietoare, vestea care nu doream să vină tocmai pentru că ne temeam că va veni, vestea această cumplită și nedreaptă și-a lăsat vălul ei negru peste ziua de 6 octombrie 2023, acoperind totul în jur. Vineri, 6 octombrie, la doar cinci zile după ce împlinise vârsta de 16 ani, Vlăduț Șnel s-a urcat la Ceruri. Răpus de o boală crâncenă cu care s-a luptat, cu forțe de copil și curaj de bărbat adevărat, vreme de mai bine de trei ani.

Prin fața ochilor noștri, curg noi imagini cu Vlad. Din primăvara lui 2020, anotimpul cruntului diagnostic, încoace. Majoritatea aduc cu fotografiile mișcate: o fi din cauza lacrimilor. Pe unele le-am văzut, pe altele doar ni le-am închipuit că le-am văzut. (…)

Va pleca dintre noi, dar nu și din sufletele noastre. Zâmbetul său de puști fericit, care are medalia de campion național la gât și întreaga viață în față va dăinui. La fel ca și lecția despre curaj și demnitate pe care ne-a oferit-o.

Dumnezeu să te primească la El și să-ți ofere, acolo Sus, odihna și liniștea care ți-au lipsit atât de mult aici jos, pe pământ, dragă Vlăduț!”, a transmis echipa sa, citată fiind de Deșteptarea.

Vlad Șnel
Vlad Șnel (SURSA FOTO: Deșteptarea)

CCȘ Bacău i-a adus un ultim omagiu micului campion

Sâmbătă, 7 octombrie 2023, a avut loc slujba religioasă de la Biserica Sfinții Împărați „Constantin și Elena”. Acolo, echipa feminină a CSȘ Bacău, antrenată chiar de tatăl lui Vlad Șnel, i-a adus un ultim omagiu micului campion. Fetele s-au îmbrăcat în tricouri negre, ce aveau prinsă în zona inimii fotografia sa.

Duminică, 8 octombrie 2023, la meciul de volei masculin a Diviziei U19 contra Blajului, echipa de juniori a CSȘ Bacău au intrat în sala de sport a Colegiului Național „Vasile Alecsandri” în tricouri negre, pe care era imprimată fotografia fostului lor coleg de echipă.

Luni, 9 octombrie 2023, a avut loc slujba de înmormântare la ora 11:00 la Biserica Sfinții Împărați „Constantin și Elena”.

echipa feminină a CSȘ Bacău
SURSA FOTO: Deșteptarea
juniorii CSȘ Bacău
SURSA FOTO: Deșteptarea