Șeful de post din cadrul serviciului de poliție transporturi Caraș Severin a murit la doar 42 de ani. Cei care au făcut anunțul au fost reprezentanții Sindicatul Europol al Poliției Române. Aceștia susțin că stresul și presiunea au contribuit la decesul colegului lor.
Sindicatul Europol al Poliției Române anunță decesul șefului de post din cadrul serviciului de poliție transporturi Caraș Severin, Venus Mustăcilă. Din păcate, bărbatul a suferit un infarct și lasă în urmă doi copii. Sindicaliștii susțin că stresul și presiunea volumului de muncă au contribuit la decesul polițistului.
Doliu teribil în Poliția Română
„Stimați” politicieni, ați scăpat de încă o pensie „specială”, așa cum vă place să îi spuneți.
La 42 de ani, colegul nostru Venus Mustăcilă, șef de post în cadrul Serviciului de Poliție Transporturi Caraș Severin a murit. A lăsat în urmă 2 copii care își vor aminti de tatăl lor doar din poze și din puținele momente petrecute împreună.
Colegii sunt și acum șocați de faptul că nu îl vor mai revedea pe Venus printre ei. Nu era cunoscut cu probleme medicale, însă stresul, presiunea volumului de muncă, programul de lucru haotic și multe alte consecințe ale profesiei de polițist au contribuit decisiv și i-au generat un infarct.
Vârsta medie de pensionare în Poliție este de aproximativ 52 de ani. Speranța de viață după pensionare nu depășește cu mult 10 ani. Pensia medie în rândul polițiștilor cu funcții de execuție este de 3900 lei. Pensiile militare nu sunt pensii „speciale”.
Cine ar fi dispus să primească câteva sute de lei în plus la pensie dar să nu prindă vârsta de 62 de ani?! Asta în condițiile în care speranța de viață în România este de aproximativ 75 de ani.”, a scris Sindicatul Europol al Poliției Române pe pagina lor de Facebook.
De ce nu pot fi eliminate pensiile speciale?
Ministrul interimar al Muncii, Raluca Turcan, a vorbit recent despre pensiile speciale și despre motivul pentru care acestea nu pot fi eliminate, în ciuda faptului că unii politicieni, precum Rareș Bogdan, susțin acest lucru.
„Subiectul pensii, alocaţii, salarii în sectorul bugetar a fost de fiecare dată privit politicianist şi prin lupă electorală şi de aceea am ajuns cu aceste sisteme publice unde am ajuns. În privinţa pensiilor speciale, vreau să vă spun un punct de vedere tehnic, astfel încât să se înţeleagă că şi pensiile speciale au o componentă de contributivitate, ceea ce face imposibilă anularea pensiilor speciale, aşa cum în mod politicianist declară unii oameni”, a afirmat ministrul Muncii.
Raluca Turcan spune că aceste pensii doar pot fi apropiate de contributivitate, subliniind că acestea nu pot fi calculate după acest criteriu, în urma unei decizii a Curții Constituționale a României.