Tragedie în lumea filmului! Un actor renumit a murit la 82 de ani. A fost răpus de COVID

Shinichi Chiba era cunoscut drept o adevărată legendă în lumea artelor marțiale. Totodată, acesta a avut și roluri în filme americane renumite precum „Kill Bill” și „The Fast and the Furious: Tokyo Drift”, conform informațiilor transmise de variety.com

Cariera de film și televiziune a regretatului actor japonez s-a întins pe parcursul a cinci decenii, din anii 1960 până în anii 2010. Pe lângă unele producții americane renumite, acesta a apărut în foarte multe filme japoneze.

A fost un expert în arte marțiale și coregraful multor scene de luptă

Potrivit sursei menționate, regretatul actor și-a prezentat abilitățile de expert în arte marțiale în multe dintre proiectele sale și a continuat să fie coregraful unor scene de luptă mai târziu în cariera sa.

Shinichi Chiba a jucat rolul lui Oyama într-o trilogie de filme, „Campion al morții”, „Karate Bearfighter” și „Karate for Life”, la sfârșitul anilor 1970. Mai apoi, în 1984, a primit o centură neagră de gradul IV.

Și-a început cariera în film și televiziune în 1960, luând numele de scenă Shinichi Chiba, care l-a făcut celebru. Primele sale roluri au apărut în spectacolele cu super-eroi japonezi „Mască de șapte culori”, unde l-a înlocuit pe actorul principal, dar și în „Mesagerul lui Allah”, în care a interpretat personajul principal.

Primele sale roluri de film au fost într-o serie de thriller-uri regizate de japonezul Kinji Fukasaku, cu care a colaborat frecvent, apoi în filmul science-fiction „Invasion of the Neptune Men”, în 1961.

Chiba a jucat în primul său film de arte marțiale, „Karate Kiba”, în 1973, iar rolul său internațional a apărut în „The Street Fighter” din 1974, care a fost lansat în SUA de New Line Cinema cu un rating X pentru violență la vremea respective.

Sursa foto: Dreamstime

Sursă foto secundară: Newsweek