Doliu uriaș în muzica românească. În urmă cu puțin timp a încetat din viață un membru marcat din cenaclul Flacăra. Este vorba de Raul Cârstea, considerat una dintre figurile emblematice ale muzicii folk românești. Raul Cârstea a murit la doar 65 de ani. El a fost unul dintre cei cântăreți de muzică folk reprezentativi din țara noastră.
Raul Cârstea s-a stins din viață vineri, 29 aprilie. Cumplita veste a fost primită cu multă tristețe de un fost coleg de scenă al lui Raul, Vasile Șeicaru.
Vasile Șeicu, mesaj emoționant în memoria bunului său prieten
„Ne-a părăsit RAUL CÂRSTEA, artist folk foarte talentat! Am fost prieteni buni! Mai rar așa un suflet deosebit! Dumnezeu să te odihnească în pacea lui, Raul!” a scris pe Facebook fostul său coleg de scenă Vasile Șeicaru.
Cântăreața Zoia Alecu a transmis și ea un mesaj în memoria lui Raul Cârstea.
„Mă lovesc veștile despre prieteni care pleacă la stele. Elegantul meu prieten, un artist de o sensibilitate rară, un om extrem de atent, un aristocrat, Raul Cârstea, a plecat în Țara de Sus. M-am rugat mult pentru sufletul lui zilele astea de cînd am aflat că starea lui de sănătate se înrăutățise. Of, Doamne!Dumnezeu să te aibă în mare grija Sa, prieten drag!”, a transmis pe Facebook cântăreața Zoia Alecu.
Cine a fost cântărețul Raul Cârstea
Raul Cârstea a devenit un nume emblematic al muzicii folk. A debutat la Cenaclul Flacăra în 1982. De-a lungul carierei muzicale, artistul a lansat albume emblematice precum: ”Delta lunară”, ”Ca un fum de țigară, sufletul”, „Zădărnicie”, ”Singurătate” și ”A ține în mine” alături de Tatiana Stepa.
Chitaristul și compozitorul a cântat o lungă perioadă alături de Constantin Neculae în duetul Andante. În ultimii ani, a participat la multe festivaluri și tabere folk alături de celebrul chitarist Adi Manolovici.
,,Am debutat în Cenaclul Flacăra în 1982, şi, la un moment dat, într-un articol, domnul Păunescu a scris așa despre mine: «Se află pe gardul dintre Tudor Gheorghe şi Victor Socaciu». Am fost fericit când am reuşit să cad de acolo”, povestea, într-un interviu, Raul Cârstea.
Amintim că în urmă cu an, muzica folk a mai pierdut un nume important. Celebrul folkist Doru Stănculescu a încetat din viaţă în august 2021, la vârsta de 71 de ani. Doru Stănculescu este membru fondator al Cenaclului Flacăra, unde a participat până la desființarea acestuia.