Este doliu uriaș în România, după ce un mare erou al țării noastre a trecut la cele sfinte. Tristul anunț a fost făcut marți, 7 iunie, prin intermediul Facebook.
Doliu uriaș! A murit un mare erou al României. Au anunțat chiar acum
Maior (rtg) Ioan Oniga, ultimul veteran de război din Sâncel, de lângă Blaj, s-a stins din viață la vârsta de 99 de ani, anunță Cercul Militar Alba Iulia.
Ultimul veteran de război din această zonă a fost cel mai vârstnic bărbat din sat și a fost înmormântat cu onoruri militare, în grădina casei sale. Tot marți, a fost condusă pe ultimul drum și cea mai vârstnică femeie din localitate, care avea 102 ani și 6 luni.
„Comunitatea din Sâncel, judeţul Alba, este de astăzi mult mai săracă, ultimul veteran de război, maior (rtg) Ioan Oniga, participant în cel de Al Doilea Război Mondial, a plecat în veşnicie, la întâlnirea cu cei dragi şi cu camarazii săi. (…). La iniţiativa Cercului Militar Alba Iulia, un pluton al Batalionului 136 Geniu ‘Apulum’, cu Gardă de Onoare, sub comanda locotenentului Andrei Crâşmariu, i-au prezentat ultimul onor. Ultima sa dorinţă a fost să fie înmormântat alături de cei dragi în livada gospodăriei sale. A fost aşezat în acel loc, în timp ce s-au tras salve de foc şi s-a cântat stingerea, după care comandantul de pluton a înmânat familiei drapelul”, a transmis şefa Cercului Militar Alba Iulia, Petruţa Pop.
Ioan Oniga a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial
Ioan Oniga s-a născut la data de 1 martie 1923 în Sâncel și a provenit dintr-o familie cu cinci copii. Tatăl său a luptat în Primul Război Mondial și a fost luat prizonier de către italieni, apoi de englezi.
Ioan Oniga a fost încorporat la data de 24 mai 1944 la Regimentul 40 Artilerie Blaj, ca telefonist. A urmat un curs de telefonişti la Regimentul 3 Transmisiuni din Deva, unde a învăţat codul Morse, dar şi funcţionarea aparatelor de transmisiuni militare.
„La 23 august 1944 se afla la Deva. Au fost puşi pe poziţie în Valea Florilor, acolo, unde, mărturisea el, ‘aveam munţi de muniţie!’. Au dus lupte contra armatei germane în Transilvania, fiind alături de Divizia 3 Vânători de Munte a generalului Mociulschi, apoi în Ungaria şi în Cehoslovacia până la Banka-Bistrita. La ‘Bratislava s-a terminat frontul’, povestea el. După 5 săptămâni de repaus, regimentul din care făcea parte, a fost trimis spre casă, fiind lăsat la vatră pe 5 Decembrie 1946. Pentru faptele sale eroice a fost decorat cu medalia ‘Bărbăţie şi Credinţă’, clasa a 3-a”, a menţionat Petruţa Pop.
Ultimul veteran de război din Sâncel a suferit extrem de mult în ultimii ani atunci când cei doi fii ai săi au decedat și ei. Acesta a fost înmormântat în curtea casei sale, aceasta fiind dorința sa, alături de mormintele soţiei şi ale celor doi fii, dar şi a părinţilor şi surorilor sale.
Ana Oniga, cea mai bătrână femeie din localitate, a fost condusă pe ultimul drum
Chiar dacă aveau același nume, cei doi nu erau rude. Aceasta a fost înmormântată în cimitirul satului. Ana Oniga s-a născut la data de 1 decembrie 1919
Nu a avut probleme majore de sănătate până nu demult, învingând anul trecut, după mai multe zile de spitalizare, şi boala după ce s-a infectat cu virusul SARS-CoV-2.
Ambii, potrivit propriilor dorinţe, au fost înmormântaţi în hainele populare specifice satului de pe Târnava Mică. În prezent, în Alba mai trăiesc 15 veterani de război.