Tragedia momentului în muzica populară! Un artist al generaţiei de aur s-a stins din viaţă la spitalul din Craiova. Potrivit informațiilor transmise de apropiații regretatului artist, acesta se lupta cu mai multe afecţiuni neurologice.
Tragedia în muzica populară! Un artist din generația de aur s-a stins din cauza unor afecţiuni grave
Este vorba despre Ilie Bogdan, un îndrăgit artist de muzică populară. Acesta s-a stins din viaţă la spitalul din Craiova din cauza unor afecţiuni neurologice, potrivit informațiilor transmise de apropiații acestuia.
Amintim că regretatul artist a transmis în urmă cu mai puțin de o lună un mesaj pe reţelele de socializare.
„Bună dimineața! Să avem o zi cât mai frumoasă!”, a scris Ilie Bogdan la momentul respectiv.
Din păcate, mesajele de condoleanţe au umplut pagina sa de socializare, după ce regretatul artist a murit. Irina Zoican, Elisabeta Turcu sau Maria Loga sunt doar câteva dintre artistele care au transmis mesaje de condoleanțe pentru colegul pe care l-au pierdut.
„Ilie Bogdan ne părăsești și tu!!! Dumnezeu să te ierte și să te odihnească”, a transmis Maria Loga.
A fost condus pe ultimul drum marţi, 20 decembrie
Amintim că regretatul artist de muzică populară, originar din Dolj, s-a mutat la Craiova acolo unde a trăit cea mai mare parte din viaţă alături de cea care i-a fost soţie, Filuța Bogdan, interpreta a Ansamblului Maria Tănase.
Colegii de scenă susţin că cei doi artişti ar fi divorţat în urmă cu ceva timp.
Cei doi au două fiice, dar şi o nepoţică, despre care Ilie Bogdan mărturisea că a încetat cântările pe perioada pandemiei ca s-o protejeze.
Cele două fiice au transmis un mesaj către cei care vor să-i aducă un omagiu regretatului artist.
Artistul a fost condus pe ultimul drum marţi, 20 decembrie, şi înmormântat în Cimitirul Ungureni, acolo unde se odihneşte şi Petrică Mîţu Stoian.
„Cu adâncă durere în suflet, vă anunțăm încetarea din viață a iubitului nostru tată, bunic, prieten, artist, Ilie Bogdan. Cei care vor să îi aducă un ultim omagiu și să își ia rămas bun, o pot face începând cu după amiază zilei de luni, 19.12.2022, la capela Bisericii Sfântul Vasile cel Mare, str. Brazda lui Novac, Craiova.
Slujba va avea loc în aceeași locație, marți, 20.12.2022 la orele 12:00. Înmormântarea va fi la Cimitirul Ungureni. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, a transmis familia regretatului artist.