Lumea sportului din România este în doliu, după anunţul făcut luni de către un important for naţional. Un nume de legendă, care a condus ţara noastră la mari succese pe plan internaţional, a încetat din viaţă la vârsta de 71 de ani.
Este doliu în lumea sportului din România: Ion Şerban, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box în perioada 1993-2000, a încetat din viaţă la vârsta de 71 de ani, a anunţat, luni, forul naţional pe site-ul său oficial.
„De numele lui Şerban se leagă aproape toate ultimele mari performanţe ale ‘nobilei arte româneşti’ de după revoluţie. Forţa României în boxul mondial de după ’90 nu se datora numai pugiliştilor de top pe care îi avea, de la Vaştag, Doroftei, Marian şi Dorel Simion, la Bute, Adrian Diaconu şi mulţi, mulţi alţii, ci şi lui Ion Şerban.
Sub conducerea acestuia, pugiliştii români nu s-au temut de arbitraje ostile în marile competiţii internaţionale şi nici nu au avut griji legate de faptul că munca lor nu va fi apreciată financiar aşa cum se cuvine”, se arată în comunicatul publicat pe site-ul frbox.eu.
„Ion Şerban a fost o forţă a boxului mondial, nu numai a celui românesc, pe care l-a iubit şi susţinut necondiţionat. Îi datorăm recunoştinţă pentru tot ce a făcut pentru boxul nostru. Condoleanţe familiei îndoliate şi odihnă veşnică pentru omul şi domnul preşedinte care a fost Ion Şerban!”, a transmis preşedintele Federaţiei Române de Box, Vasile Cîtea.
Înmormântarea va avea loc marţi 17 noiembrie, la ora 12:00, la Cimitirul Central din Constanţa.
O altă tragedie a lovit lumea boxului românesc în urmă cu o lună
Anunţul privind decesul fostului preşedinte al Federaţiei vine la doar o lună de zile după ce boxul românesc a fost îndoliat de o altă tragedie. Pe 18 octombrie, Federaţia Română de Box anunţa trecerea în nefiinţă a antrenorului Marius Băluță, la numai 45 de ani:
„18 octombrie este o zi de doliu pentru boxul românesc. Este ziua în care a plecat la cele veșnice Marius Băluță, antrenorul care a ținut Râmnicu Vâlcea pe harta ”nobilei arte” din România. La doar 45 de ani, Marius era unul dintre tehnicienii cu o bogată carte de vizită, numai anul trecut reușind 8 titluri naționale și 2 medalii la marile competiții internaționale.
A activat în colectivele tehnice ale loturilor naționale de tineret, juniori și cadeți, fiind de multe ori un adevărat părinte pentru elevii săi. De altfel, cu o zi înainte să se stingă din viață, Marius aștepta cu nerăbdare vești de la finala Campionatului Național de juniori, unde boxa unul dintre ”copiii” săi, Teodosiu Andrei Cristian.
Elevul tău a luat medalie, Marius, iar pe tine să te odihnească Dumnezeu în pace!”