Doliu uriaș în România! Un cunoscut scriitor s-a stins din viață. A fost unul dintre cei mai citiți scriitori
Este vorba despre scriitorul Pavel Coruț, un fost ofițer de contrainformații militare în Armata română. Acesta a fost autorul mai multor cărți de succes în anii care au urmat după Revoluția din 1989.
Jurnalistul Cristian Gabriel Groman este cel care a anunțat tragicul eveniment printr-o postare publică pe pagina sa de Facebook. Acesta a făcut o scurtă prezentare a autorului și a carierei sale.
„A murit scriitorul Pavel Coruț. Dumnezeu să îl odihnească în pace! Pavel Coruț (n. 17 iunie 1949, comună Glăvăneștii Vechi, județul Iași) a fost un fost ofițer de informații și contrainformații român, colonel al serviciului de contrainformații militare a Armatei Române, până în februarie 1990, când a fost trecut în rezervă de către Nicolae Militaru, ministrul Apărării Naționale a României de atunci.
Pavel Coruț a debutat în viața civilă ca jurnalist (în 1990), semnând la început sub pseudonimul de Paul Cernescu (nume atribuit ulterior unui personaj fictiv din seria Octogonul) și apoi ca scriitor (în 1992), publicând de atunci peste 170 de cărți, romane de ficțiune, de non-ficțiune, de dragoste, motivaționale și de poezii”, a scris jurnalistul pe pagina sa de Facebook.
Pavel Coruț spunea că nu îi este frică de moarte
Într-un interviu acordat publicației ziarulnațiunea.ro în anul 2014, Pavel Coruț spunea că nu îi este frică de moarte. Regretatul scriitor preciza că a trecut prin multe încercări dificile de-a lungul vieții sale.
„Nu! Acesta este marele meu avantaj, că eu mi-am dorit atât de mult moartea, încât a murit moartea din mine. Pentru mine, moartea este o izbăvire, o trecere în celălalt tărâm, unde mă aşteaptă (sau nu mă aşteaptă) o viaţă mai bună (…)
Au existat mai multe momente în care mi-am dorit moartea… Odată am fost foarte bolnav şi nu-mi găsea nimeni nici un leac şi mi-am să mor, decât să trăiesc ca o vegetală. A doua oară, când mi-a murit soţia pe care o iubeam foarte mult, am vrut să plec împreună cu ea pe lumea cealaltă”.