Doliu în lumea scriitorilor! Un cunoscut romancier s-a stins din viață: O profundă tristețe

Mai precis, este vorba despre scriitorul și romancierul american Noah Gordon. Acesta a devenit cunoscut pentru operele sale despre istoria medicinei și iudaismului.

Tragicul eveniment a fost anunțat de familia acestuia prin intermediul unui comunicat postat pe rețelele de socializare.

„Cu profundă tristeţe, familia lui Noah Gordon anunţă decesul său pe 22 noiembrie 2021, înconjurat de familie”, se indică într-un comunicat difuzat pe reţelele de socializare.

Noah Gordon tocmai sărbătorise „împlinirea vârstei de 95 de ani cu toată plăcerea pe care i-o datora unei vieţi lungi şi fructuoase”, au scris apropiaţii săi, potrivit cărora „viaţa şi opera lui Noah au atins vieţile a milioane de cititori din întreaga lume, iar opera sa îi va supravieţui”.

Cine a fost Noah Gordon

Născut pe 11 noiembrie 1926 în statul Massachusetts (nord-estul Statelor Unite), Noah Gordon a fost un evreu american care a servit în armata Statelor Unite la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, înainte de a studia medicina, pe care o va abandona pentru jurnalism.

Gordon a lucrat apoi la Boston Herald în anii 1950, a devenit redactor-şef al Science Magazine, apoi jurnalist independent şi romancier.

Primul său roman „The Rabbi”, din 1965, are la bază experienţa sa de evreu american. A scris un ultim roman despre iudaism în 2000, intitulat „The Last Jew”.

A cunoscut succesul în 1986 cu romanul „The Physician”, primul volum al unei trilogii, a cărui acţiune urmăreşte viaţa, în secolul al XI-lea, a lui Robert Jeremy Cole, de la copilăria sa în Anglia până la studiile medicale, la Isfahan (Persia), alături de Avicenna.

Ultimul roman al lui Noah Gordon, „The Winemaker”, a fost publicat în 2012, iar acţiunea sa se desfăşoară în Catalonia secolului al XIX-lea.