Moarte subită printre masonii din România! La doar 51 de ani, fostul Maestru Venerabil al Lojei "Horia, Cloșca și Crișan" a încetat din viață. Se pare că acesta ar fi suferit un infarct.
Masonii i-au adus un ultim omagiu lui Mircea Chira, fost Maestru Venerabil al Lojei „Horia, Cloșca și Crișan” și fost coordonator al lojelor masonice din Transilvania. Acesta avea 51 de ani și se pare că ar fi murit din cauza unui infarct. Moartea subită a acestuia a fost anunțată de jurnalistul Iosif Gligor.
Moarte subită pentru Mircea Chira
Într-o postare pe contul său de socializare, jurnalistul Iosif Gligor a anunțat decesul lui Mircea Chira .
„A plecat! Drum lin spre lumină! In urma cu doar 5 zile era atat de optimist ca luna mai ii va schimba viata!… Iata ce a postat:
„Mai încerc o dată. Chiar dacă nu mi-a ieșit. De o mie de ori. Mai nădajduiesc. Chiar dacă am pierdut. De o mie de ori. Mai cred. Chiar dacă m-am îndoit. De o mie de ori.
Mai rămân puțin. Chiar dacă imi vine să fug. Mai zâmbesc totuși. Chiar dacă imi vine să plâng.
Mai mângâi. Chiar dacă îmi vine să lovesc. Mai cânt. Chiar dacă îmi vine să urlu.
Mai insist. Chiar dacă îmi vine să renunț. Mai visez. Chiar dacă mi se spune că e în zadar.
Mai cred în frumos. Chiar și când mă înconjoară urâtul. Mai vreau să zbor. Chiar dacă mi s-au topit prea multe perechi de aripi.
Mai lupt să mă înalt. Chiar dacă lanțuri grele mă țin pe pământ. Mai merg puțin. Chiar dacă am obosit.
Mai lupt să devin un om bun. Chiar dacă m-am săturat și eu de câte cusururi am. Mai cred în mine, un pic. Chiar și când imi pare imposibil să o fac.
Mai iubesc. Chiar și când nu primesc răspuns. Mă mai las iubit. Chiar când mi se pare că nu merit. Mă ridic. Mă mai ridic. Chiar dacă.. cred că nu mai pot. Cum să renunț?
Acum, în mai? Nu. Nu mai fug. Știu c-am fugit de mii de ori. Dar nu mai fug, domnule! Stai. Afară e mai. E mai și în inima mea. Din ce in ce mai mai. (Alexandra Svet – Floarea din asfalt)”, a scris jurnalistul Iosif Gligor.
Mesaj din partea masonilor
De asemenea, jurnalistul a mai postat pe Facebook și un mesaj din partea masonilor.
„Coloana Funebră – Zenitul București la 08 Mai 2023. Vă comunicăm cu tristețe că o Verigă a Lanțului nostru masonic s-a rupt astăzi în plan terestru!
Scumpul nostru Frate Ioan Mircea Chira (51 de ani) a fost strigat pentru cea din urmă Inițiere în Loja Celestă de la Orientul Etern. Admirat și iubit de toți cei care l-au cunoscut, lasă în urmă Frații îndoliați și amintirea unei vieți trăite la umbra Salcâmului, între Echer și Compas.
Jelim – Jelim – Jelim dar Sperăm. Să refacem Lanțul, Fraților, căci Spiritul lui Mircea va rămâne mereu prezent printre noi”, se arată în postarea de pe Facebook.