Arhiepiscopul Tomisului trece prin momente grele după ce duhovnicul său, Protoschimonahul Iacob Bârsan, ctitorul Schitului „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul”, a trecut la cele sfinte sâmbătă, la vârsta de 72 de ani, a anunțat Arhiepiscopia Tomisului.
Arhiepiscopul Tomisului va sluji marți, 30 Mai, Sfânta Liturghie la Schitul „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” din Mestecăniș (județul Suceava) urmată de slujba înmormântării a părintelui protoschimonah.
„Marți voi avea înmormântarea duhovnicului meu, pe care l-am spovedit și eu la cererea lui! Ieroschimonahul Iacob… un mare trăitor care a făcut o ctitorie deosebită! Călugăr de Putna, care a și peregrinat, a fost și în Ierusalim! (…)“, a spus IPS Teodosie, potrivit presei locale.
Protoschimonahul Iacob Bârsan a fost îndrumat duhovnicește de Părintele Ioanichie Pârâială, ucenic al Sfântului Ioan Iacob Hozevitul. De asemenea, Părintele Iacob a slujit mai mulți ani în Mănăstirea „Sfântul Gheorghe Hozevitul” din Israel, alături de părintele Ioanichie Pârâială.
Scandal mediat de Patriarh
Conducătorul Bisericii Ortodoxe și-a propus să medieze conflictul dintre Înaltpreasfințitul Teodosie, arhiepiscopul Tomisului și Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.
Patriarhul Daniel i-a cerut printr-o scrisoare Înaltpreasfințitului Teodosie să pună capăt ”polemicii” cu Vasile Bănescu, consilier patriarhal, ”deoarece produce tulburare în Biserică”.
Preafericirea sa a precizat că o decizie în acest sens urmează să fie luată în cadrul viitoarei ședințe a Sfântului Sinod, în luna iunie.
Preafericitul îi cere să oprească polemica
Patriarhul Daniel i-a trimis o scrisoare arhiepiscopului Tomisului în care scrie următoarele:
„Înaltpreasfinția Voastră,
Trebuie oprită polemica în relația cu Domnul Bănescu, deoarece produce tulburare în Biserică (conflictul între un teolog mirean, consilier patriarhal, și un ierarh din Sinod).
Problema distincției dintre poziția oficială a Bisericii și opiniile individuale ale ierarhilor, clericilor și mirenilor va fi discutată la următoarea ședință a Sfântului Sinod.
Patriarhul Daniel i-a cerut printr-o scrisoare Înaltpreasfințitului Teodosie să pună capăt ”polemicii” cu Vasile Bănescu, consilier patriarhal, ”deoarece produce tulburare în Biserică”. Preafericirea sa a precizat că o decizie în acest sens urmează să fie luată în cadrul viitoarei ședințe a Sfântului Sinod, în luna iunie.
Patriarhul Daniel i-a cerut Înaltpreafințitului Teodosie să pună capăt conflictului cu Vasile Bănescu
Conflictul dintre Vasile Bănescu și Înaltpreasfințitul Teodosie a început atunci când purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a anunțat că BOR ia în calcul sărbătorirea Paștelui în același timp cu cel catolic. Subiectul va fi discutat în şedinţa Sfântului Sinod din luna iunie.