Lumea filmului a mai pierdut un actor talentat - tragicul anunț a fost făcut de către familia sa printr-un comunicat de presă trimis unei redacții. Actorul s-a stins din viață la doar o zi după ce a fost lansat trailerul unui film în care urma să apară.
Doliu uriaș în cinematografie! Un adevărat star s-a stins din viață. Tragedia momentului
Actorul francez Gaspard Ulliel, cunoscut pe plan internaţional pentru interpretarea creatorului de modă Yves Saint Laurent în filmul biografic „Saint Laurent” şi pentru rolul principal jucat în lungmetrajul „Juste la fin du monde”, regizat de Xavier Dolan, a murit miercuri la vârsta de 37 de ani în urma unui accident de schi, a anunţat familia lui într-un comunicat de presă transmis redacţiei AFP de agentul său. De asemenea, cunoscutul actor a jucat și în filmul ”Hannibal Rising”, unde a jucat rolul lui Hannibal Lecter.
„Victimă a unui accident de schi, Gaspard Ulliel a decedat miercuri”, precizează acel scurt comunicat.
Cunoscutul actor s-a stins din viață la o zi după ce a fost lansat trailerul oficial al serialului ”Moon Knight”, produs de Marvel, unde Gaspard Ulliel juca alături de Oscar Isaac şi Ethan Hawke, informează deadline.com. Cel mai nou serial Marvel, proiect în care a fost implicat şi actorul francez, va fi lansat pe 30 martie pe Disney+.
Starul francez a fost rănit grav în urma unui accident de schi care s-a produs marţi în staţiunea montană La Rosiere din departamentul Savoie din estul Franţei, au anunţat miercuri mai multe surse concordante, confirmând o informaţie publicată de BFMTV.
Marţi după-amiază, un schior a fost transportat cu elicopterul la Spitalul Central Universitar (CHU) din Grenoble după ce a intrat în coliziune cu un alt schior la intersecţia dintre două piste, potrivit unei purtătoare de cuvânt a staţiunii franceze.
Schiorul grav rănit era Gaspard Ulliel, a confirmat Procuratura din Albertville. Potrivit Jandarmeriei franceze, pronosticul medicilor era rezervat încă din momentul internării actorului.
O anchetă a fost deschisă, a precizat Parchetul francez.
„Gaspard Ulliel a crescut cu cinematografia şi cinematografia a crescut odată cu el. Se iubeau la nebunie. Cu inima strânsă de durere vom revedea de acum înainte cele mai frumoase interpretări ale sale. Am pierdut un mare actor francez”, a reacţionat miercuri pe Twitter prim-ministrul Franţei, Jean Castex.
Cine a fost Gaspard Ulliel
Actorul francez s-a născut în noiembrie 1984 a Boulogne-Billancourt, o suburbie a Parisului. La acea vreme, mama sa lucra în industria modie, în timp ce tatăl său era stilist. La vârsta de 6 ani, el s-a ales cu o cicatrice pe obraz după ce a încercat să călărească un câine ca pe un cal. Ulterior, el a absolvit Universitatea Saint-Denis, acolo unde a studiat cinematografie.
El a apărut în mai multe filme încă de când era pe băncile școlii, fiind unul dintre cei care au jucat în filmul de televiziune ”Une Femme En Blanc”. În perioada următoare, el a fost distribuit în scurt-metraje, fiind descoperit de regizorul Michel Blanc, care i-a oferit un rol în filmul ”Embrassez qui vous voudrez” (2002) în care juca alături de Charlotte Rampling.