Este doliu la Hollywood, după ce unul dintre cei mai cunoscuţi şi iubiţi actori din cetatea americană a filmului, deţinător al unui premiu Oscar, a încetat din viaţă la vârsta de 72 de ani.

A murit William Hurt! Marele actor ar fi împlinit 72 de ani chiar săptămâna aceasta

Este vorba despre William Hurt. Actorul a murit duminică, cu câteva zile înainte de a-şi sărbători aniversarea. Pe 20 martie, el urma să împlinească 72 de ani.

“Cu mare tristețe, familia Hurt deplânge moartea lui William Hurt, tată iubit și actor câștigător al premiului Oscar, la 13 martie 2022, cu o săptămână înainte de a împlini 72 de ani. A murit în pace, în mijlocul familiei, din cauze naturale. Familia solicită păstrarea inimității în aceste momente”, se arată într-o declaraţie transmisă presei de către fiul său, Will, potrivit AFP.

William Hurt dezvăluise, în anul 2018, că a fost diagnosticat cu cancer de prostată, cu metastaze la oase. Fiul său nu a precizat însă dacă această boală i-a fost fatală marelui actor.

William Hurt (dreapta) şi George Clooney în Syriana (2005); Sursă: imdb.com/Warner Bros

A jucat în peste 100 de filme şi producţii de televiziune

William Hurt a câştigat, în 1986, Premiul Oscar la categoria “Cel mai bun actor într-un rol principal” pentru „Sărutul femeii păianjen” („Kiss of the Spider Woman”). În acel film, el a interpretat rolul unui homosexual care împarte celula cu un deținut politic în Brazilia.

Actorul a fost nominalizat la Premiile Oscar timp de trei ani consecutiv, în 1986, 1987 (pentru “Children of a Lesser God”) şi 1988 (pentru “Broadcast News”), dar şi în anul 2006 (pentru “A History of Violence”).

William Hurt în Robin Hood (2010); Sursă: imdb.com/Universal Studios

După o serie de roluri în piese de teatru, a obținut primul său rol important în filmul de groază “Altered States”, de Ken Russell, care a fost urmat rapid de thrillerul erotic ce a făcut furori la vremea respectivă “Body Heat” (1981), în care a jucat alături de Kathleen Turner. Este filmul care i-a adus celebritatea, notează The Guardian.

William Hurt a jucat în multe filme cunoscute de la Hollywood, precum “A.I. Artificial Intelligence”, “The Village”, “Syriana”, “The Good Shepherd” sau “Mr. Brooks”.

Mai recent, el a apărut şi în seria de filme cu supereroi de la Marvel, unde l-a interpretat pe generalul Thaddeus “Thunderbolt” Ross în pelicule precum “Captain America: Civil War”, “Avengers: Infinity War” sau “Avengers: Endgame”, printre altele.

„Actoria este doar vârful aisbergului. Trebuie să construiești ceea ce nu se vede”

„Actoria este doar vârful aisbergului. Trebuie să construiești ceea ce nu se vede și apoi să joci doar vârful. Doar o mică parte din aisberg se vede, deși este imens.

Acest lucru este uneori greu de făcut în filmele americane, unde filosofia este de a arăta tot aisbergul. Noi nu suntem obișnuiți să avem eroi pasivi, suntem obișnuiți cu tipul activ, du-te și prinde-i… Dar de fapt noi riscăm, nu știm ce se va întâmpla în continuare…

Mă opun acestei idei, că trebuie să trăim indirect în imaginea eroilor din film care știu întotdeauna ce se va întâmpla în continuare. Pur și simplu nu așa este viața”, declara William Hurt într-un interviu acordat în 1988.