Este doliu uriaş în lumea presei! Un celebru jurnalist a încetat din viaţă. A fost răpus de o boală teribilă care l-a chinuit ani de zile. Acesta a marcat presa timp de multe decenii. A primit numeroase premii prestigioase.
Doliu în lumea presei
Este doliu uriaş în lumea presei. Celebrul comentator de radio american Rush Limbaugh, o figură conservatoare de dreapta cu o carieră de peste patru decenii în lumea radioului şi un susţinător ferm al lui Donald Trump, a murit la vârsta de 70 de ani.
Anunţul a fost făcut de către familie pe pagina sa de Facebook. „M-a susţinut de la început. (A fost) un mare gentleman”, a declarat Donald Trump telefonic pentru Fox News.
Apreciat de Donald Trump
„A fost un tip unic. Avea o perspicacitate extraordinară” a mai declarat fostul preşedinte, adăugând: „Rush credea că am câştigat (alegerile prezidenţiale din 2020) şi eu sunt convins la fel, de altfel. Cred că am câştigat într-un mod semnificativ”.
„Onoarea, curajul, puterea şi loialitatea sa nu vor fi niciodată înlocuite. Rush a fost un patriot, un apărător al libertăţii şi cineva care a crezut în măreţia pe care o reprezintă ţara noastră”, a declarat ulterior fostul preşedinte republican într-un comunicat.
În luna februarie, Rush Limbaugh a dezvăluit în emisiunea sa, considerată drept cel mai urmărit talk-show de radio din SUA, că suferă de un cancer pulmonar în stare avansată.
Fostul preşedinte republican George W. Bush a reacţionat, de asemenea, numindu-l pe Limbaugh „prieten pe durata preşedinţiei mele”. „Chiar dacă a fost impetuos, uneori controversat şi mereu ferm în ideile sale, şi-a exprimat opiniile ca o voce pentru milioane de americani”, a adăugat cel de-al 43-lea preşedinte american.
„Condoleanţele (lui Joe Biden) se îndreaptă spre familia şi prietenii lui Rush Limbaugh”, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jen Psaki, într-o conferinţă de presă.
Influenţa lui Rush Limbaugh a fost atât de mare, încât democraţii l-au numit sarcastic „liderul Partidului Republican”. O figură controversată, Limbaugh a fost acuzat în repetate rânduri că a răspândit informaţii false şi teorii ale conspiraţiei.
„Rush Limbaugh şi-a construit cariera minţindu-se publicul, stimulând misoginismul şi alimentând rasismul”, a reacţionat Angelo Carusone, preşedintele director-general al companiei Media Matters for America, un observator de stânga al presei.
„Îşi distra ascultătorii batjocorind fără milă şi calomniind pe oricine nu semăna cu ascultătorul său tipic – hetero, alb, conservator şi masculin – şi această cruzime a devenit în cele din urmă un pilon central al conservatorismului modern”, a adăugat el.
Ţinte obişnuite ale emisiunilor sale, Rush Limbaugh nu a ezitat să numească feministele „feminazis”.
În 2008, înainte de alegerile prezidenţiale care au fost câştigate de Barack Obama, Rush Limbaugh a râs când un invitat al emisiunii sale l-a comparat pe viitorul preşedinte afro-american cu o maimuţă din desene animate.
Patru ani mai târziu, înainte de realegerea lui Barack Obama, comentatorul conservator a stârnit un scandal atunci când a numit-o „târfă” şi „prostituată” pe studenta Sandra Fluke venită în Congres pentru a apăra un ordin al administraţiei Obama în favoarea contracepţiei.
Controversa nu a durat mult, iar el a continuat să se bucure de un succes nedezminţit în rândul ascultătorilor conservatori.
Născut în 1951 în Missouri, Rush Limbaugh şi-a început cariera la radio în 1971, dar a suferit mai multe eşecuri la diferite posturi. În 1984, a fost angajat de un post de radio din Sacramento, California, care căuta o gazdă audio cu un stil flamboiant.
Premiat de Donald Trump
Cea mai cunoscută emisiune a sa,”The Rush Limbaugh Show”, a debutat în 1988 şi a devenit rapid una din cele mai populare emisiuni de radio din SUA. Acest program zilnic de trei ore a fost ascultat în medie de peste 15 milioane de ascultători în 2020.
Preşedintele Donald Trump i-a acordat medalia prezidenţială a libertăţii, cea mai importantă onoare civilă care poate fi acordată în SUA.