Doliu uriaş în Ciad. Preşedintele ţării, Idriss Deby Itno, la putere de 30 de ani, a decedat marţi după ce a fost rănit în timp ce comanda armata în lupte împotriva rebelilor din nordul ţării, la sfârşitul săptămânii trecute, potrivit AFP.
Doliu în politică
Şeful statului Ciad a încetat din viaţă. Anunţul decesului a fost făcut de către autorităţi. “Preşedintele republicii, şeful statului, şeful suprem al armatei, Idriss Deby Itno, şi-a dat ultima suflare apărând integritatea teritorială pe câmpul de luptă.
Cu profundă tristeţe anunţăm poporul ciadian că mareşalul Ciadului a decedat marţea aceasta, 20 aprilie 2021”, a anunţat purtătorul de cuvânt al armatei, generalul Azem Bermandoa Agouna, într-un comunicat citit la postul TV Tchad.
Deby, 68 de ani, militar de carieră care a ajuns la putere în 1990 în urma unei lovituri de stat şi care a fost promovat în rangul de mareşal în august anul trecut, tocmai fusese reales pentru un mandat de 6 ani cu 79,32% din voturile exprimate, potrivit rezultatelor provizorii anunţate luni seara de instanţa electorală naţională.
Miniştri şi ofiţeri de rang înalt au anunţat luni că şeful statului s-a deplasat sâmbătă şi duminică pe front, unde armata sa luptă împotriva unor rebeli care au lansat o ofensivă de la baze aeriene din Libia în ziua scrutinului, pe 11 aprilie, potrivit Agerpres.
Rebelii, pe care armata asigură că i-a înfrânt în lupte, au afirmat într-un comunicat că Deby a fost rănit, însă informaţia nu era confirmată din sursă oficială.