Este un moment de răscruce şi o grea pierdere pentru toți cei care i-au fost colegi, pacienți sau prieteni, a anunțat vineri seară Spitalul Municipal din Hunedoara cu privire la decesul unui reputat cadru medical.
Emilia Biber, medic primar pediatru, personalitate marcantă a neonatologiei și pediatriei hunedorene, s-a stins la vârsta de 70 de ani, după ce s-a îmbolnăvit cu COVID-19.
Durerosul anunț a fost făcut vineri seară de Spitalul Municipal din Hunedoara, medicii care i-au fost colegi declarându-se extrem de afectați de tragicul eveniment.
”A fost dăruită profesiei ”
”Spitalul Municipal ”Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara este astăzi îndoliat de dispariţia doamnei doctor Emilia Biber, medic primar pediatru, personalitate marcantă a neonatologiei și pediatriei hunedorene.
Născută în județul Alba la 18.10.1950, dr. Biber a absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca și a activat în cadrul spitalului timp de peste 40 de ani. Și-a crescut cu dragoste și devotament cei doi copii, fiica, Bianca, de profesie avocat și fiul, Horațiu, care a moștenit vocația mamei sale și este medic în Germania.
Doamna doctor Biber a continuat să fie dăruită profesiei și a fost prezentă cu generozitate printre noi până la sfârşit. A deţinut, în ultimii ani, funcţia de medic coordonator al Compartimentului de Neonatologie din cadrul spitalului nostru și a fost mereu preocupată şi implicată în problemele care s-au ivit în exercitarea acestei funcții. În anul 2018 s-a pensionat, dar a păstrat pe mai departe legături strânse cu foștii colegi.”, se arată în anunțul spitalului.
”Decesul a fost cauzat de COVID-19”
”Este un moment de răscruce şi o grea pierdere pentru toți cei care i-au fost colegi, pacienți sau prieteni. A fost o persoană care a dat, în mod constant, dovadă de profesionalism, responsabilitate, perseverenţă şi devotament. S-a bucurat de stima colegilor, a pacienţilor şi a părinţilor acestora. Decesul cauzat de COVID-19 al doamnei doctor întristează deopotrivă lumea medicală şi comunitatea hunedoreană.
Conducerea spitalului municipal este alături de familia îndurerată şi transmite, pe această cale, sincere condoleanţe.
Colegii şi toţi cei ce au cunoscut-o îi vor păstra vie amintirea.
DUMNEZEU SĂ O ODIHNEASCĂ ÎN PACE!.”, se mai arată în mesaj.
Sursa foto: Facebook.