Doliu uriaș în România. S-a stins din viață un mare erou!

Este vorba de veteranul de război, scriitorul și profesorul Constantin Zavati. Acesta a încetat din viață la doar câteva zile după ce a împlinit 99 de ani. Vestea morții colonelului în retragere Constantin Zavati a provocat tristețe printre toți cei care l-au cunoscut.

Anunțul decesului lui Constantin Zavati a fost făcut de Ministerul Apărării Naționale.

Sursa: Facebook

„Drum lin spre lumina veșnică! Cu deosebit regret am aflat despre trecerea la cele veșnice a unui om de o rară noblețe umană și profesională, colonelul în retragere Constantin Zavati, la doar câteva zile după ce fusesem alături de dumnealui la aniversarea de 99 de ani”, a anunțat Ministerul Apărării Naționale.

Venerabilul veteran de război avea 99 de ani

Constantin Zavati s-a născut pe 7 iulie 1923, în județul Bacău și a absolvit liceul militar cu gradul de plutonier major. A urmat Școala Militară din Gross Born, Germania, actualmente în Polonia, și a fost trimis pe front, luptând până la finalul războiului.

S-a întors în țară și a depus jurământul ca ofițer al Armatei Române. În perioada în care a fost militar activ a fost decorat cu Ordinul ,,Coroana României” cu spade și panglică de ,,Virtute Militară”, dar și cu medalia ,,Victoria”.

A absolvit Facultatea de Chimie din Iași și a publicat opt cărți, obținând și premiul Ligii Scriitorilor din România pentru trei volume de memorii și mărturisiri.

În Bacău, generații întregi l-au cunoscut pe Constantin Zavati după statutul său de profesor de chimie, puțini fiind aceia care să-i cunoască biografia sa din prima parte a vieții, aceea a eminentului ofițer de artilerie și veteran al celui de-Al Doilea Război Mondial.

Ultimul volum publicat Constantin Zivati

La vârsta de 96 de ani, Constantin Zivati a publicat cel de-al optulea volum, sub titlul „Bacăul de odinioară”. Cartea a apărut la Editura Armonii Culturale din Adjud.

Dintre episoadele memorabile ale vieții veteranului Constantin Zavati, amintim momentele în care s-a aflat fie în preajma Regelui Carol al II-lea – în Bacău, fie a lui Adolf Hitler – în Germania, fie a unor personalități ale lumii artistice, militare sau politice, între care George Enescu și pictorul Nicu Enea.

Unul dintre aceste episoade, descrise în cărțile sale de memorii, este și cel al revederii fostului coleg dintr-o școală militară din Germania care îi salvase viața la un moment dat, revedere în condițiile în care România întorsese armele împotriva aliaților germani în cel de-Al Doilea Război Mondial, iar fostul său coleg militar căzuse prizonier al armatei sovietice, conform desteptarea.ro.