Este vorba despre profesorul antrenor Valerian Netolitzchi, cel care a murit din cauza coronavirusului. Federația Română de Baschet a făcut tristul anunț pe pagina de Facebook.
Mesajul Federației Române de Baschet
”În ciuda eforturilor depuse de medicii de la Institutul de Boli Infecțioase Matei Bals în ultima săptămâna, Valerian Netolitzchi s-a stins din viață în urmă cu câteva ore!
Fratele legendarului sportiv stelist Anton Netolitzchi, Valerian, s-a dedicat după studenție tainelor antrenoratului, fiind mai bine de trei decenii tehnician la echipele juvenile ale Clubului Sportiv Școlar Steaua București.
De altfel, la nivel de copii și juniori a fost cooptat și în staff-urile tehnice ale nationalelor masculine U 16 și U 20 ale României, iar cu echipa de club a participat la numeroase Turnee Finale ale CN, promovând la națională mai mulți jucători talentați. În 2012 a pus și bazele clubului privat Neto Basketball Team București.
Pe de altă parte, la nivel de seniori, după reînființarea secției de baschet a CSA Steaua București, a făcut parte din staff-ul tehnic al echipei divizonare alături de legendarul Costel Cernat (2008-2009) și ulterior alături de Teo Cizmic (2010).Absolvent al IEFS înainte de 1989 și cu masterat în educație fizică și sport la Universitatea Spiru Haret în 2014, Valerian Netolitzchi a mai fost și membru al Corpului Național de Experți în Management Educațional, dar și director-adjunct al Clubului Sportiv Școlar nr. 6 București.
Pe această cale, Federația Română de Baschet își exprimă compasiunea și profundul regret pentru dispariția prematură a celui care a fost Valerian Netolitzchi, adresând sincere condoleanțe familiei îndurerate.Dumnezeu să-l odihnească!”, au scris reprezentanții Federației pe pagină de Facebook.