Tragedia momentului în România. S-a stins din viaţă actriţa Luminiţa Gheorghiu. Aceasta a decedat la vârstă de 71 de ani, conform unor surse apropiate de familie. Luminiţa Gheorghiu a avut parte de roluri importante în cariera sa în filme precum Moromeţii sau Moartea domnului Lăzărescu.

Doliu uriaş în România

Este doliu uriaş în România. Luminiţa Ghoerghiu s-a stins răpusă de o maladie care a chinuit-o în ultimii ani, conform adevarul.ro. Actriţa Luminiţa Gheorghiu a jucat până în 2003 pe scena Teatrului Bulandra, dar s-a remarcat în cinematografie.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Capitală în 1972, la clasa profesorului Ion Cojar şi a debutat în teatru cu rolul Mărioara, într-o piesă montată de Alexandru Tocilescu pe scena Teatrului Cassandra.

După absolvire, a fost repartizată la Teatrul Mihai Eminescu din Botoşani, iar în 1975 s-a mutat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ. Un an mai târziu a devenit actriţă a Teatrului Bulandra din Bucureşti. Primul rol în film a fost în 1974, în pelicula „Stejar, extremă urgenţă“, în regia lui Dinu Cocea, dar primul rol important a fost cel al Catrinei, soţia lui Moromete, din filmul Moromeţii (1987), în regia lui Stere Gulea.

Filmul care i-a marcat cariera

Numele Luminiţei Gheorghiu este legat de noul val al cinematografiei româneşti, după apariţia în filmul „Moartea domnului Lăzărescu“, în regia lui Cristi Puiu, unde a jucat rolul asistentei de pe ambulanţă care îl plimbă pe pacientul Lăzărescu de la un spital la altul prin Bucureşti.

Nu a fost singurul film în care a lucrat cu Cristi Puiu. În pelicula „Marfa şi banii“ (2001), producţie care este considerată cea cu care a început noul val al cinematografiei româneşti a jucat şi Luminiţa Gheorghiu.

„Mă credeţi sau nu, am fost îndrăgostită, pe rând, de toţi (regizorii cu care am lucrat, n.r.). Nu pot să fac nicio ierarhie, şi nu pentru că sunt diplomată. Pur şi simplu nu pot lucra cu cineva dacă nu investesc sentimental.

Nu este o exagerare, fiecare întreprindere artistică e precum o barcă în care ne suim şi este obligatoriu să ne iubim. Se leagă un fel de dragoste cu năbădăi la fiecare proiect, da! Spun „cu năbădăi“ pentru că, uneori, tu ai zice câte ceva, mai crede celălalt că are dreptate, dar dragoste nu se poate să nu existe.

Cel puţin de la mine. Cu năbădăi, fără năbădăi, dar există. N-am cum să nu iubesc proiectul pe care îl fac şi oamenii cu care lucrez.

De multe ori, după ce termin un film, mi se face dor de oamenii cu care am lucrat. Eu nu l-am crezut pe Haneke atunci când îmi spunea: „Sunt trist că se termină filmul şi parcă mi se ia ceva drag“. „Lasă, că-ţi trece imediat, faci imediat alt film“ – îmi ziceam eu.

„Voi aveţi o ritmicitate, ceva de invidiat! Nu mai fi aşa de trist“, ziceam în capul meu. Ei, dar între timp lucrurile s-au mai schimbat. Mă simt, acum, legată de toţi“, declara Luminiţa Gheorghiu despre experienţa sa alături de regizorii pentru care a jucat: Liviu Ciulei, Stere Gulea, Radu Mihăileanu, Michael Haneke, Cristi Puiu, Călin Netzer.