Este doliu uriaș în România. Unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști a fost răpus de COVID. Vestea a căzut ca un trăsnet peste întreaga suflare media.
Doliu imens în România. Cunoscutul jurnalist Octavian Andronic a murit, în urmă cu puțin timp, după ce a fost infectat cu noul coronavirus.
„Cu deosebită durere în suflet, anunțăm trecerea în neființă a celui care a fost Octavian Andronic, jurnalist și caricaturist de o inegalabilă valoare.
Dragă ANDO, soția Mariana, fiica Ana, cei apropiați și toți colaboratorii ce au avut onoarea să lucreze alături de tine de-a lungul deceniilor îți vor simți de-acum înainte lipsa!
Dumnezeu să te odihnească în pace!”, au scris colegii jurnalistului și caricaturistului de la AmosNew, proiectul pe care îl coordona în ultima perioadă.
Octavian Andronic avea 74 de ani. El a fost internat în spital în urmă cu o săptămână și, până la urmă, COVID-19 l-a răpus vineri seara. Acesta s-a stins din viață în urma unui stop cardo-respirator suferit pe patul de spital, unde se afla de aproape o săptămână.
Cine a fost ANDO
Octavian Andronic a absolvit Facultatea de Filologie din cadrul Universității București și a debutat în presă, lucrând timp de douăzeci de ani la ziarul „Informația Bucureștiului”. În 22 decembrie 1989 a fondat ziarul Libertatea, al cărui redactor-șef și director a fost până în 1998. De asemenea, Octavian Andronic a condus proiectul ziarului „Informația de prânz” la grupul MediaPro și a fost, vreme de un an, directorul general adjunct al postului Tele7abc (2000-2001). Din anul 2002 conduce Agenția de presă Amos News, pe care a înființat-o. Era căsătorit cu Mariana Andronic.
În martie 2006, a fost numit în funcția de director executiv al ziarului Cronica Română. În 2005-2006, pentru timp de 6 luni, a susținut, la canalul SENSO TV, un talk-show, intitulat Sensurile actualității.
„Noul an aduce cu el și un loc gol în indexul publicațiilor cotidiane: Evenimentul Zilei și-a încetat apariția pe hârtie după aproape 28 de ani în care a constituit – uneori mai mult, alte ori mai puțin – un reper al atitudinii presei față de societate. Spre deosebire de publicațiile care au traversat momentul Revoluției îmbrăcând haine noi sau ajustate, Evenimentul a constituit o noutate absolută, datorită în special modului său de abordare a problematicii cotidiene, nesfiindu-se să scotocească și prin zonele considerate neonorabile sau de-a dreptul nefrecventabile, în numele unui public tot mai puțin dispus să își pună mintea la contribuție pentru a citi printre rânduri (conform unui lung exercițiu) ce vor să spună gazetarii”, scria la începutul acestui an jurnalistul Octavian Andronic.