Doliu imens în lumea boxului Nicky Booth, fost campion de box al Marii Britanii şi al Commonwealth-ului, s-a stins din viață miercuri. Acesta a murit cu doar opt zile înainte de a-și sărbători ziua de naștere și de a împlini 41 de ani.

Spre deosebire de alți sportivi, Nicky Booth a ales calea greșită.

Nicky Booth s-a născut pe 21 ianuarie 1980, la Nottingham, iar primii paşi în lumea mare a sportului i-a făcut la 18 ani. El a fost considerat un boxer foarte talentat şi de două ori a fost campion al Marii Britanii la categoria cocoș, în anii 2001 și 2003.

De menționat este faptul că acesta a fost campion al Commonwealth-ului în două rânduri, în 2000 și 2002, după cum scrie Nottingham Post.

Totuși, titlurile câștigate de-a lungul carierei sale nu au fost suficiente pentru el. Viața sa sportivă s-a stins la doar 23 de ani, după titlul național din 2003. Acesta a ales viaţa extra-sportivă, alcoolul şi drogurile.

Nu a durat mult, iar Nicky Booth alunecat rapid pe o pantă descendentă, iar în scurtă vreme a rămas pe drumuri. În doar câțiva ani, marele campion a ajuns să locuiască pe stradă, împreună cu câinele său, şi să trăiască din cerşit.

Doliu imens în lumea boxului

De menționat este faptul că întreaga carieră sportivă a lui Nicky s-a încheiat oficial la vârsta de 24 de ani, atunci când a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru intrare prin efracție și furt.

Încă de atunci, toate abilitățile sale sportive s-au degradat dreptat, iar în urmă cu mai mulți ani chiar el a confirmat faptul că are probleme cu destul de mari cu consulul de cocaină. Nimeni nu a știut însă că lupta cu drogurile avea să o ducă însă pentru tot restul vieții sale.

În urmă cu aproape patru ani, sportivul a ajuns din nou în faţa instanţei, pentru că a bătut un paznic într-un supermarket, după ce a fost prins furând patru cutii de cafea, în valoare totală de 15,66 lire sterline.