Doliu uriaş în televiziune!
Este doliu uriaş în România. A murit o mare realizatoare din România. Lumea presei, dar şi cea a artei, au suferit o pierdere imensă. S-a stins din viaţă una dintre cele mai importante şi proeminente figuri ale ţării noastre. A reprezentat cu cinste acest domeniu.
Doliu uriaş în România
A încetat din viaţă criticul de artă Ruxandra Garofeanu. Aceasta a fost realizator de emisiuni de radio şi televiziune, dar şi preşedinte al fundaţiei Artsociety. Garofeanu a murit la vârsta de 76 de ani.
Teribila veste dată de cei de la Muzeul Ţăranului Român
Teribila veste a fost dată prin intermediul unui mesaj publicat luni pe Facebook, de către directorul Muzeului Naţional al Ţăranului Român. „Dumnezeu s-o odihnească pe Ruxandra Garofeanu! S-a prăpădit azi noapte, după o suferinţă foarte grea, de multe luni de zile.
Şi mai devreme, Ruxandra alesese să ignore boala. Cochetă, cum a fost, întotdeauna, pur şi simplu, nu dorea să lase gândurile negre să îi acapareze existenţa. Veşnic curioasă, era o encicopedie a artei contemporane româneşti şi o autoritate recunoscută pentru piaţa de artă. Ne va lipsi”, a scris Virgil Niţulescu.
Ruxandra Garofeanu, emisiuni la TVR şi Radio România
După încheierea studiilor la Institutul „Nicolae Grigorescu”, secţia Istoria şi Teoria Artei, licenţiată în artă modernă şi contemporană românească, Ruxandra Garofeanu a realizat, în perioada 1966 – 2004, emisiuni la Radio România şi la Televiziunea Română.
A fost membru în Consiliul de Administraţie al TVR, dar şi consilier cultural al primarului sectorului 2 al Capitalei, curator de expoziţii şi director al galeriei de artă Artmark. În 2011, a primit premiul „Margareta Sterian” pentru creaţie muzeografică şi plastică, pentru numeroasele expoziţii realizate în Sectorul 2.