Don Lemon, un cunoscut prezentator american, nu și-a putut stăpâni lacrimile, în momentul în care a anunțat o mare pierdere pentru familia CNN.
Lemon a anunțat telespectatorilor CNN că unul dintre reporterii de investigație ai postului, Drew Griffin, a murit după ce a pierdut lupta cu cancerul, a informat The Daily Beast. Regretatul jurnalist avea 60 de ani.
Colegul și prietenul nostru a pierdut lupta cu cancerul
„Din păcate, azi avem o veste foarte tristă”, a început Lemon. „Colegul și prietenul nostru, distinsul jurnalist CNN Drew Griffin a murit. Drew era reporter de investigații la CNN Atlanta din 2004”, a spus prezentatorul. În timp ce spunea că Griffin a murit după o lungă luptă cu cancerul, Don Lemon, a început să plângă.
„Îmi pare rău”, a spus, el, printre lacrimi, scoțându-și ochelarii și ștergându-și lacrimile. „Drew a fost un povestitor foarte talentat”, a adăugat el, înainte de a anunța pauza publicitară.
Anchetele lui Griffin au avut un impact uriaș în lumea reală
Griffin, care a petrecut aproape două decenii la secția de investigație a CNN, a primit numeroase premii pentru reportajele sale. El a cîștigat premiile Murrow, Emmy și Peabody pentru munca sa în domeniul jurnalistic, anchetele sale având un impact profund în lumea reală. De exemplu, ancheta sa cu privire la acuzațiile de agresiune sexuală împotriva șoferilor Uber a dus la introducerea, de către companie, a unor reguli de siguranță.
O pierdere imensă pentru CNN și pentru profesia noastră
De asemenea, o anchetă realizată de el, privind deficiențele sistemului de asistență medicală la Departamentul pentru Afaceri Veteranilor, care au contribuit la decesul unor pacienți, a dus la un val de demisii. „Moartea lui Drew este o pierdere imensă pentru CNN și pentru profesia noastră”, a declarat CEO-ul CNN, Chris Licht, într-un comunicat.
„Jurnalist de investigație foarte apreciat, munca lui Drew a avut un impact incredibil și a întruchipat misiunea CNN în toate privințele”, a continuat el.