Este vorba despre Liviu Ursuleanu, care a antrenat-o pe Simona Halep pe vremea junioratului. Acesta se lupta de mulți ani cu o boală cumplită, cancerul. În ultimele zile acesta s-a simțit foarte rău și, din păcate, a murit pe patul de spital, medicii nereușind să-l mai salveze.

Liviu Ursuleanu a fost în ultima vreme implicat în mai multe proiecte legate de tenis, inclusiv în rândul celor mici. De asemenea, el a fost antrenor al echipei de Fed Cup a României, pe care a pregătit-o între 1992 și 1993 și al lotului național în 2004.

În 2004, el a pregătit lotul de juniori al României pentru Balcaniadă, din care făceau parte la acea vreme Simona Halep, Irina Begu și Alexandra Cadanțu.

În 2019, acesta a candidat la președinția Federației Române de Tenis, post pe care l-a pierdut în fața fostului mare tenismen, Ion Țiriac. Între anii 2009 și 2013, Liviu Ursuleanu a fost vicepreședintele Federației Române de Tenis, iar în 2019 a candidat la președinția acestei formațiuni alături de Ion Țiriac, Marius Vecerdea, Ion Țupa și Răzvan Itu.

Mulți l-au ajutat cu donații pentru operație

Amintim că, Ion Țiriac a făcut un gest umanitar uriaș în decembrie, atunci când a donat pentru fostul antrenor al Simonei Halep suma de 15.000 de euro, pentru ca acesta avea nevoie de o operație în Turcia. Jumătate din suma necesară a fost donată de Ion Țiriac, iar restul banilor au venit de la diverși sportivi, plus oameni simpli.

Liviu Ursuleanu a fost impresionat atunci de ajutorul primit de la oamenii cunoscuți și străini.

„Le mulțumesc din suflet tuturor! Nu mă așteptam, sincer. Sunt oameni din tenis pe care îi cunosc, dar și mulți pe care nu-i știu. Oameni care mi-au trimis în cont cât au putut. Acum îmi dau seama cât de importantă este sănătatea. Îmi este foarte greu, mai ales că am ajuns să depind de tatăl meu, care are 93 de ani, și nici nu aude. Nu pot să mă ridic singur din pat”, spunea acesta.

Liviu Ursuleanu a fost antrenorul de tenis al Simonei Halep pe vreme junioratului și adversarul lui Ion Țiriac la alegerile pentru președinția Federației Române de Tenis în 2019.