Legenda echipei de baschet Boston Celtics, K.C. Jones, de 12 ori ori campion NBA ca jucător şi antrenor, a încetat din viaţă, vineri, la 88 de ani.
„Familia Celtics deplânge pierderea lui K.C. Jones, a cărui carieră şi viaţă au fost remarcabile. El a demonstrat că poţi fi şi un concurent aprig, dar şi un domn în toate sensurile”, a anunţat Boston Celtics.
Medaliat olimpic cu aur cu naţionala SUA
Jones a fost şi medaliat olimpic cu aur cu naţionala SUA în 1956, iar în 1989 a fost inclus în Hall of Fame.
El a câştigat de opt ori consecutiv titlul de campion al NBA în perioada 1959 – 1966.
Ca antrenor, el are două titluri cu Celtics în 1984 şi 1986, şi alte două ca antrenor secund în 1972 (cu Lakers) şi 1981 (cu Boston). Jones a câştigat şi campionatul NCAA cu Universitatea din San Francisco, în 1955 şi 1956, potrivit news.ro.
A câștigat multiple titluri NBA ca antrenor
Jones este singurul antrenor afro-american, în afară de legendarul Bill Russell, care a câștigat mai multe campionate NBA.
Boston Celtics este un club de baschet din orașul Boston, Massachusetts, care joacă în Divizia Atlanticului a Conferinței de Est în National Basketball Association (NBA).
National Basketball Association (N.B.A.) este liga de baschet care își desfășoară activitatea în Statele Unite ale Americii și Canada.
Din această ligă fac parte 30 de echipe dintre care 29 din Statele Unite și una din Canada și este membru activ al USA Basketball (federația americană de baschet), recunoscută de FIBA ca entitatea națională care se ocupă de baschetul din Statele Unite.
NBA, fondată în 1946
Liga a fost fondată la 6 iunie 1946 în New York ca Asociația de Baschet a Americii. Liga a adoptat numele de Asociația Națională de Baschet (NBA) la 3 august 1949, după unificarea cu Liga Națională de Baschet (NBL).
NBA este împărțită în 2 conferințe (est și vest), fiecare dintre ele având 3 divizii de câte 5 echipe grupate geografic.
O echipă joacă 82 de meciuri într-un sezon, iar la sfârșitul acestuia, cele mai bune 8 echipe din fiecare conferință joacă în turneul final (playoff) în sistem eliminatoriu. Câștigătoarea din est joacă cu cea din vest în „Marea Finală” după sistemul 4 jocuri din 7, adică prima echipă care câștigă 4 meciuri obține titlul de echipă campioană a anului respectiv.