Un apropiat al Familiei Regale în ultimele trei decenii
Arhitectul Dan Bădic, fost şef al Casei Regale a României, un apropiat al Regelui Mihai, a încetat din viaţă, iar Majestatea Sa Custodele Coroanei şi Principesa Sofia au transmis mesaje de condoleanţe. Casa Regală a transmis, duminică, un mesaj In Memoriam Dan Bădic.
„Familia Regală a aflat cu nespusă tristeţe vestea trecerii la Domnul a arhitectului Dan Bădic, unul dintre cei mai fideli şi mai de încredere oameni care au stat alături de Regele Mihai şi de Regina Ana, de întreaga Familie Regală, în ultimele trei decenii”, se arată în mesajul transmis.
Potrivit documentului citat, „Dan Bădic a fost printre primii români care s-au pus cu devotament şi generozitate în slujba Regelui Mihai, fiind în toate împrejurările la dispoziţia suveranului, de la chestiuni de secretariat şi logistică, până la complicatele şi anevoioasele organizări ale vizitelor Familiei Regale în ţară”.
„Pentru mai bine de un deceniu, el a fost mereu alături de Principesa Sofia, ca şi de Regina Ana şi de Principesa Moştenitoare, în zeci de oraşe, comune, sate sau mânăstiri pe care Familia Regală le-a vizitat în acei ani.
Începând cu anul 2001, Dan Bădic a fost directorul Casei Majestăţii Sale, atunci când Palatul Elisabeta a redevenit reşedinţă regală. El a ocupat această poziţie mai bine de un deceniu şi, apoi, a rămas pentru Regele Mihai acelaşi om de nădejde, în Elveţia, până la trecerea la cele veşnice a suveranului”, a mai transmis Casa Regală.
Mesaj de condoleanțe transmis de principesa Sofia
Majestatea Sa Custodele Coroanei a transmis „condoleanţe şi adânca sa compasiune soţiei şi fiicei arhitectului Dan Bădic”. De asemenea, un alt mesaj a fost transmis și de către principesa Sofia.
„Am amintiri foarte calde despre el. Am lucrat împreună timp de mai mulţi ani în perioada 1990. Marele său simţ al loialităţii, energia sa inepuizabilă şi simţul umorului au fost contagioase şi ne-au ajutat adesea să mergem mai departe în acei primi ani dificili.
Capacitatea sa de a se simţi bine cu toţi cei pe care îi întâlneam a fost un mare avantaj şi a fost liniştitor să am alături de mine pe cineva de mare încredere în timp ce călătoream prin toată ţara în anii ’90 în misiuni de cercetare, inclusiv pentru Fundaţia Regala Margareta a României”, a transmis Principesa.
Aceasta a subliniat că Dan Badic „a dat atât de mult ţării noastre şi Regelui Mihai I în particular”. „Transmit sincere condoleanţe familiei sale, pe care o port în rugăciunile mele”, se mai arată în mesajul Principesei Sofia.