Doliu în lumea muzicii! Un mare rapper american s-a stins din viață fulgerător de repede. Fanii săi nu se așteptau la așa ceva, în condițiile în care trupa sa a fost omagiată, săptămâna trecută, la Premiile Grammy de la Los Angeles. Iată despre cine este vorba.
Doliu în lumea muzicii hip-hop! David Jolicoeur, fondatorul trupei „De La Soul”, s-a stins din viață
David Jolicoeur, membru fondator al trupei hip-hop „De La Soul”, al cărui nume de scenă a fost „Trugoy the Dove”, s-a stins din viață la doar 54 de ani, a anunțat presa americană.
Presa din Statele Unite, care a făcut nefericitul anunț, nu a precizat cauza decesului lui David Jolicoeur, însă cu puțin timp în urmă, acesta vorbise în mod public despre insuficiența cardiacă pe care o avea de ani de zile.
David Jolicoeur a cofondat legendarul trio „De La Soul”, alături de Posdnuos (Kelvin Mercer) și Maseo (Vincent Lamont Mason Jr), trio care a schimbat fața hip-hop-ului la sfârșitul anilor ’80 și începutul anilor ’90 și a fost omagiat, săptămâna trecută, la Premiile Grammy de la Los Angeles.
Luna trecută, albumele clasice ale „De La Soul” au fost puse la dispoziție pentru streaming online.
Primele șase discuri vor fi lansate pentru prima dată pe serviciile de streaming digital pe data de 3 martie 2023. „3 Feet High and Rising”, care a fost albumul lor de debut în 1989, a ajuns pe primul loc în topul Billboard al albumelor R&B/hip-hop și apare adesea pe listele cu cele mai bune albume din toate timpurile. Acesta a inclus hiturile „The Magic Number” și „Me, Myself and I”.
Doliu în lumea muzicii! Fred White, toboșarul trupei „Earth, Wind & Fire”, s-a stins din viață
Din nefericire, un alt artist de origine afro-americană a încetat din viață recent. Vă amintim că Fred White, fostul baterist al celebrei trupe „Earth, Wind & Fire”, s-a stins din viață chiar la începutul acestui an, la doar 67 de ani.
Fratele lui, Verdine White, a anunțat decesul său prin intermediul rețelelor sociale, însă nu a precizat cauza morții sale.
„Dragi prieteni și fani ai familiei… Familia noastră este întristat astăzi. Odată cu pierderea unui membru al familiei uimitor și talentat, iubitul nostru frate Frederick Eugene „Freddie” White. (Azi) Se alătură fraților noștri Maurice, Monte și Ronald în Rai și acum bate toba cu îngerii! Copil protejat, membru al EWF ORIGINAL 9, cu recorduri de aur la vârsta de 16 ani!
Era fratele numărul patru în clasamentul familiei, dar mai mult decât atât acasă și dincolo de asta, el a fost minunatul frate care a fost mereu distractiv și încântător de răutăcios! Și am putut conta întotdeauna pe el pentru a face o situație aparent proastă să fie mai ușoară!
El va trăi în inimile noastre pentru totdeauna, odihnește-te în putere iubitul Freddie! Vă mulțumim tuturor pentru dragoste, binecuvântări și sprijin în acest moment. Ridică-te, frate, te iubim până la strălucire și înapoi!”, a scris, marți, Verdine White pe contul lui de Instagram.
Potrivit BBC, cântărețul afro-american Lenny Kravitz i-a adus un omagiu lui Fred White, numindu-l „un adevărat rege”, precizând că a fost „binecuvântat” pentru că a fost influențat de el.