Lumea muzicii este în doliu! A venit un anunţ trist privind trecerea în nefiinţă a unui chitarist celebru. Trupa pe care a fondat-o în anii ’60 a devenit celebră aproape imediat pe toată planeta şi milioane de oameni îi pot recunoaşte instant una dintre melodii.
Este durere imensă printre fanii muzicii de pe întreaga planetă! Un chitarist britanic, fondator al unei trupe ce a scris istorie în anii ’60, a încetat vineri din viaţă, a informat casa de discuri ABKCO Music, potrivit AFP.
Membru fondator al celebrei trupe rock The Animals
Este vorba despre Hilton Valentine, membru fondator al trupei rock The Animals. Bărbatul a murit la vârsta de 77 de ani.
Trupa The Animals este celebră pentru piesa “House of the Rising Sun”, un cover după o piesă folk americană, care le-a adus celebritatea la nivel mondial în 1964.
“Valentine a fost un chitarist pionier care a influenţat felul în care a sunat rock and roll-ul timp de zeci de ani”, este mesajul postat de cei de la ABKCO Music pe Twitter.
Hilton Valentine s-a născut pe 21 mai 1943 în North Shields, în nord-estul Angliei. El a fondat trupa The Animals în anul 1963 alături de solistul Eric Burdon, basistul Chas Chandler, clăparul Alan Price şi bateristul John Steel.
Era un grup de muzicieni proveniţi din clasa muncitoare. The Animals a cunoscut pentru prima dată recunoaşterea mondială în 1964, cu o interpretare modernă a piesei folk americane “The House of the Rising Sun”. Melodia a rămas mai multe săptămâni în fruntea topurilor din Marea Britanie şi SUA.
Ce a făcut Hilton Valentine după destrămarea trupei?
Din păcate, trupa The Animals s-a desfiinţat în 1966. Hilton Valentine s-a mutat apoi în California, unde a înregistrat un album solo, “All in Your Head”, care nu a înregistrat prea muilt succes.
El a revenit ulterior în Marea Britanie şi a participat, de-a lungul timpului, la mai multe reuniri ale trupei.
În anul 1994, cei cinci membri fondatori ai The Animals au fost introduşi în Rock and Roll Hall of Fame. Hilton Valentine a mai lansat două albume solo, în 2004 şi 2011, dar şi un album de Crăciun în colaborare cu alţi artişti.
În ultimii ani, el a locuit în statul Connecticut din nord-estul Statele Unite, unde a şi încetat din viaţă vineri, la vârsta de 77 de ani.