Doliu în baschet! Legendarul baschetbalist Emmanuel Boybits Victoria

Lumea sportului este în doliu, după ce legendarul baschetbalist Emmanuel „Boybits” Victoria s-a stins din viață.

Sportivul filipinez a decedat miercuri, 1 martie 2023, la doar 50 de ani, după ce a suferit un infarct miocardic acut.

Nefericitul anunț a fost făcut de către familia sa prin intermediul rețelelor sociale. Rudele baschetbalistului au anunțat că întreaga ceremonie va fi deschisă publicului.

„Cu inima strânsă anunțăm decesul tatălui nostru în urma unui infarct miocardic acut. Pentru cei care doresc să îl vadă, priveghiul său va fi la Loyola Memorial Chapels and Crematorium, Sucat, de la 2 martie, joi în jurul orei 10.00, până la 5 martie, duminică în jurul orei 10.00.

Incinerarea sa va avea loc pe 5 martie, duminică, la ora 11.00, tot la Loyola Memorial Chapels and Crematorium, Sucat”, au anunțat copiii săi într-o postare făcută pe contul său de Facebook.

Fiica lui, Ciaz Victoria, a mărturisit că el a suferit și un atac de cord în urmă cu două săptămâni.

„A avut un atac de cord pe 14 februarie, mai întâi, și au descoperit infarctul miocardic acut. Apoi a avut un alt atac de cord noaptea trecută”, a declarat ea, potrivit CNN.

Emmanuel „Boybits” Victoria a fost de șapte ori campion PBA (Asociația de Baschet din Filipine). El a fost fundaș pentru RFM și San Miguel.

În 2018, regretatul sportiv s-a luptat cu sindromul Guillain-Barré, în care sistemul imunitar al organismului atacă nervii, o afecțiune rară de care și-a revenit ulterior.

Sursă: Facebook, Emmanuel Victoria

Mesaje de condoleanțe pentru familia lui Emmanuel „Boybits” Victoria

După ce s-a aflat că marele baschetbalist a decedat, rețelele sociale s-au umplut cu mesaje de condoleanțe pentru familia îndoliată.

„Adio, dragul meu prieten, fosta vedetă PBA și rookie a anului, Emmanuel ‘Boybits’ Victoria! (…) Bucuria eternă și pacea pentru băieții tăi sufletești. Până când ne întâlnim din nou prietenul meu!”, a scris Bro Marco Evangelista pe rețele sociale.

„Odinește-te în pace, campionule”, este mesajul postat pe pagina oficială de Facebook a San Miguel Beermen Basketball.

„Condoleanțele mele pentru întreaga familie Victoria. Coechipier, prieten, antrenor, un tată bun. Odihnește -te în paradis idolul meu. Una dintre primele mele prietene cele mai apropiate din San Beda în baschet. A plecat în curând și vei fi amintit”, a fost mesajul transmis de Edwin Manabat.

„Dumnezeu să binecuvânteze familia Victoria”, a scris Alan Peter Cayetano pe contul său de Facebook.

„Suntem zdrobiți de trecerea în neființă a fostului jucător de la Beerman, Emmanuel Victoria. Gândurile și rugăciunile noastre sunt alături de familia, prietenii și toți cei care l-au iubit Victoria”, a transmis grupul de Facebook „SMBBBC BASKETBALL”.