Este vorba despre laureatul Premiului Nobel, Masatoshi Koshiba. Omul de ştiinţă japonez, s-a stins din viață la Tokyo, la vârsta de 94 de ani, relatează vineri agenţia DPA care citează media locale.
Koshiba, unul dintre cei trei câştigători ai Premiului Nobel pentru Fizică din 2002, a murit joi de cauze naturale la un spital din capitala Japoniei, a anunţat Kyodo News, citând Universitatea din Tokyo.
Cine a fost Masatoshi Koshiba
Profesor emerit la această universitate, Koshiba a fost desemnat câştigător al Premiului Nobel „pentru contribuţiile de pionierat în astrofizică, în special pentru detecţia neutrinilor cosmici”, a indicat Comitetul Nobel la acordarea distincţiei.
De menționat este faptul că Masatoshi Koshiba a împărţit premiul cu regretatul Raymond Davis Jr din Statele Unite şi cu regretatul Riccardo Giacconi, născut în Italia.
În același timp, Koshiba a folosit suma care însoţeşte premiul Nobel pentru înfiinţarea unei fundaţii, în 2003, cu obiectivul de a preda ştiinţa tinerilor.
Cercetătorul japonez, născut în prefectura Aichi în 1926, a obţinut doctoratul la Universitatea Rochester din New York în 1955, după ce a studiat la Universitatea din Tokyo.