Actorul american Al Brown, care l-a interpretat pe colonelul de poliție Stan Valchek în cele cinci sezoane ale serialului de succes „The Wire”, a murit, zilele trecute, la vârsta de 83 de ani.

Managerul lui Brown, Michael Simpsons, a anunțat vestea pe pagina oficială de Facebook a regretatului actor.

„Cu mare durere vă anunț că îngerii au venit pentru Al, în dimineața zilei de vineri, 13 ianuarie 2023. Fie ca amintirea lui să fie o consolare și o binecuvântare pentru familia și prietenii săi și pentru fiecare dintre voi. Această pagină va rămâne o mărturie a muncii lui Al și a dragostei lui pentru admiratorii săi”, a scris managerul său, potrivit Pagesix.

Brown a fost veteran al Forțelor Aeriene și a luptat în războiul din Vietnam

Fiica actorului, Jenny, a confirmat pentru TMZ că tatăl său a murit în Las Vegas din cauza unor complicații cauzate de boala Alzheimer.

Ea a amintit că, înainte de a ajunge la Hollywood, în anii ’90, Al Brown a fost veteran al Forțelor Aeriene ale SUA, luptând în războiul din Vietnam.

Brown a avut roluri și în alte seriale americane de succes precum „Rescue Me”, „Forensic Files”, „Law & Order: SVU”, „Commander in Chief”, „The Hustler” și altele. De asemenea, actorul a fost distibuit, chiar dacă în roluri mai mici, în filme ca „The Replacements”, „12 Monkeys”, „Lay the Favorite”, „Red Dragon” și „Liberty Heights”.

Sursa: HBO

Mulțumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a dat să joc în acest serial

Al Brown va rămâne în conștiința publicului pentru rolul interpretat în serialul de succes realizat de HBO „The Wire”, unde a jucat un ofițer corupt al Departamentului de Poliție din Baltimore, care punea bețe-n roate ofițerilor care anchetau corupția și traficul cu droguri.

„Am învățat mereu că trebuie să lupți și să ai voință dacă îți dorești ceva”, se confesa Brown.

„Cred că onoarea este un mod de viață și ar trebui prețuită. Întotdeauna mi-am dorit să fiu actor. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a dat să joc în acest serial”, spunea regretatul actor.