Cel mai dinamic domeniu în ceea ce priveşte angajările din ultimii ani, IT-ul, trece printr-o criză de candidaţi. Câteva din pozițiile pentru care numărul candidaților disponibili este sub cererile pieței sunt cele de Windows engineer și Java developer.
"Candidații din domeniul IT sunt însă greu de găsit, din cauza faptului că pe piață este o cerere foarte mare pentru profilurile din domeniu și candidați comparativ puțini, care nici nu mai reacționează la metodele clasice de recrutare (anunțuri pe portaluri de joburi, târguri, etc.). Pe de altă parte, companiile care au angajat specialiști din domeniul IT sunt pricepute în a-și păstra angajații și foarte creative în motivarea lor, astfel încât potențialii candidați nu sunt doritori sau dispuși să-și schimbe jobul actual, spune Amelia Timaru, managerul agenției Manpower Sibiu.
Cererea a fost mare anul acesta și în cazul centrelor de suport sau de servicii partajate (shared-service centers), fiind generată atât de înfiinţarea unor noi centre de servicii sau extinderea celor deja existente, dar și de fluctuația de personal cu care acestea se confruntă din ce în ce mai des.
Cei mai căutaţi candidaţi din acest domeniu sunt vorbitorii de limbi străine, altele decât cele de circulație internațională. "Vorbitorii de limbi străine sunt din ce în ce mai ceruți pe piață de către centrele de servicii, iar diversitatea și numărul lor crește de la un an la altul. Totuși, limbile străine rare, deoarece nu sunt studiate în școli, se găsesc foarte greu, iar majoritatea companiilor au ajuns să ofere traininguri de limbi străine pentru angajați", a spus Liliana Graure, managerul agenţiei Manpower Cluj.
Există cereri atât pentru limbile regionale bulgară, sârbă, albaneză etc, printre care se remarcă o nevoie mare de limba poloneză, cât și pentru limbile nordice: daneză, norvegiană, olandeză și suedeză.
Producţia industrială este domeniul în care anul acesta a fost cea mai mare nevoie de personal. Pe fondul creșterii de producție în urma comenzilor externe,angajatorii au căutat atât muncitori necalificați, cât și personal cu studii superioare, în special tehnice. Printre pozițiile industriale care au dat cea mai mare bătaie de cap angajatorilor s-au numărat cele de inginer proces tehnologic, inginer metalurgist, inginer mentenanță și inginer calitate.
Vânzările sunt un domeniu atipic: indiferent de industria angajatoare, cererea de pesonal specializat în vânzări a fost în creștere, însă dificultatea identificării unor angajați valoroși și talentați s-a accentuat.
"Domeniul este unul foarte volatil. Retenția este scăzută și candidații din vânzări își schimbă cel mai des locul de muncă. De aceea este dificil de urmarit istoricul profesional și etic al acestora, mai ales că sunt persoane care de obicei știu să se prezinte foarte bine la interviu și pot ascunde ușor eventuale „bile negre” din experiențele anterioare. De asemenea, exista o discrepanță din ce în ce mai mare între așteptările salariale ale candidaților și bugetele gândit", explică George Păunescu, managerul agenţiei Manpower Craiova.