‘Mă aştept la o creştere a creditării în ultimul trimestru din 2011. Sectorul bancar se află în revigorare treptată a cererii de credite datorită nivelului coborât al dobânzilor. Campaniile de refinanţare continuă dar cu o amploare mai redusă. De asemenea, marjele activelor sunt sub presiune în timp ce costurile de risc continuă să reducă profitabilitatea generală a băncilor’, a arătat Bruynseels.
El a afirmat că BNR păstrează politica monetară prudentă pentru a contracara presiunile inflaţioniste încă ridicate, arătând, în acest sens, că banca centrală va menţine în continuare dobânda de politică monetară la acelaşi nivel.
‘Marjele activelor sunt sub presiune, în timp ce costurile de risc continuă să reducă profitabilitatea generală a băncilor. Există un impact pozitiv al refinanţării asupra volumelor de credite datorită sumelor suplimentare acordate în majoritatea cazurilor’, a mai spus directorul general al BCR.
Potrivit acestuia, volumul total de credite era, la jumătatea anului, de 218 miliarde lei, în scădere cu 1% de la începutul anului dar cu o creştere anuală de 2%. Creditele corporate au crescut marginal cu 4,3% anual, datorită creditelor de investiţii şi revenirii cererii pentru capital de lucru. ‘Creditele de retail sunt încă în scădere deşi creditele de consum în lei şi-au reluat creşterea în ultimele două luni datorită campaniilor promoţionale. Programul Prima Casă continuă să susţină creditele ipotecare în euro cu 14,8% anual. Volumul total al depozitelor se menţine stabil la 179 miliarde lei, în scădere cu 2,6% de la începutul anului, dar cu o creştere anuală de 1,3%’, a afirmat şeful BCR.
După prima jumătate a acestui an, BCR se afla pe primul loc din punct de vedere al activelor totale, cu o cotă de piaţă de 20,7%. De asemenea, banca se află pe primul loc din punct de vedere al creditelor totale acordate atât în lei, cu o cotă de 23%, cât şi în valută, cu 21%. BCR ocupă primul loc pe piaţă şi din punct de vedere al depozitelor totale, cu o cotă de 21%, consemnând o creştere de 0,8% de la începutul anului pe acest segment.
Banca Comercială Română a raportat, în 29 iulie, un profit net de 158,2 milioane lei (37,8 milioane euro) după prima jumătate a acestui an, sumă care reprezintă o treime din rezultatul consemnat în semestrul unu al anului trecut, în special din cauza venitului operaţional net scăzut şi provizionării încă ridicate.
Potrivit sursei citate, în ceea ce priveşte profitul net trimestrial atribuibil acţionarilor acesta s-a situat la 82 de milioane lei (19,7 milioane euro), în creştere cu 7,8% faţă de primul trimestru al anului în curs, continuând, astfel, trendul crescător înregistrat în acest an după declinul sever din al doilea semestru din 2010.
SURSA: Agerpres