UPDATE Lucian Romaşcanu îl contrazice pe Dominic Fritz
„Co-partidul dezastrului din anii pandemiei, USR pe numele de famiglie, continuă seria măgăriilor încercând să pună pe piața publică informații false despre rezultatele renumărării.
Ne-am abținut până acum să comunicăm pe temă pentru a nu fi iarăși acuzați de diverse de către adversari.
Adevărul este următorul: în acest moment Marcel Ciolacu este la o distanță de numai aproximativ 300 voturi față de doamna candidat.
Renumărarea continuă până la final!
Toți cei care vor să păstrăm ceea ce am dobândit în anii ce au trecut să meargă mâine la vot!”, scrie Lucian Romaşcanu pe pagina sa de Facebook.
Ştirea iniţială
Fritz acuză fraude masive în procesul de renumărare a voturilor și cere publicarea rezultatelor complete
Prim-vicepreședintele USR, Dominic Fritz, a declarat, sâmbătă, că procesul de renumărare a voturilor pentru alegerile prezidențiale ar fi scos la iveală nereguli grave.
Potrivit acestuia, în mai multe localități, voturi exprimate pentru alți candidați au fost atribuite „în mod nejustificat” lui Marcel Ciolacu, candidatul PSD la Președinția României.
Fritz a precizat că, în urma renumărării a aproximativ 80% dintre secții, diferența de voturi dintre Elena Lasconi, candidata susținută de USR, și Marcel Ciolacu a crescut cu peste 1.700 de voturi.
Reamintim că, potrivit numătorii oficiale de după turul întâi, Lasconi s-a plasat în faţa lui Ciolacu cu 2.740 de voturi, astfel că, potrivit acestor noi informaţii, diferenţa dintre ei ar creşte la peste 4.440 de voturi.
Fritz a atras atenția că USR va depune o plângere penală în județul Olt, unde s-ar fi descoperit că 845 de voturi, care ar fi trebuit să fie atribuite altor candidați, au fost înregistrate în favoarea lui Ciolacu. El a subliniat că astfel de nereguli indică o fraudă organizată, nu o simplă eroare umană.
În județul Vaslui, în comuna Coroiești, un total de 122 de voturi ar fi fost mutate de la mai mulți candidați către Marcel Ciolacu, iar în comuna Slatina din județul Suceava, alte 350 de voturi ar fi fost atribuite incorect candidatului PSD.
În cadrul unei conferințe de presă, Dominic Fritz a criticat deciziile Curții Constituționale a României (CCR) și Biroului Electoral Central (BEC) de a dispune renumărarea celor aproximativ 9 milioane de voturi, susținând că acestea au creat „haos și lipsă de încredere” în procesul electoral. El a adăugat că opacitatea și netransparența din timpul renumărării reprezintă o situație „periculoasă și inacceptabilă”, cerând măsuri urgente pentru remedierea problemelor.
„Transmitem astăzi un mesaj clar, terminaţi cu şarada care încearcă să transmită românilor că ceva ar fi în neregulă cu voinţa exprimată de ei duminică”, a afirmat Fritz.
Încrederea românilor în procesul electoral trebuie restabilită
Acesta a subliniat că informațiile primite de la reprezentanții USR în birourile electorale județene confirmă numeroase nereguli, inclusiv manipulări deliberate ale voturilor în favoarea unui singur candidat.
Fritz a făcut un apel ferm către BEC, PSD, PNL și toate partidele implicate în procesul electoral, solicitând să publice rezultatele complete ale renumărării în județele unde aceasta s-a încheiat.
El a cerut ca partidele să își asume responsabilitatea pentru a transparentiza procesul și a restabili încrederea cetățenilor în alegeri.
„Facem un apel către BEC, la reprezentanţii tuturor partidelor, la PSD şi PNL, să îşi aducă aminte de responsabilitatea lor şi măcar acum, în ultimul ceas, să transparentizăm aceste rezultate, să restabilească încrederea românilor în acest proces şi asta înseamnă acum publicaţi aceste rezultate peste tot acolo unde s-a finalizat renumărarea în judeţe”, a adăugat liderul USR.
USR consideră că situația actuală nu mai poate fi ignorată și intenționează să continue monitorizarea procesului electoral, pregătindu-se să ia toate măsurile necesare pentru a proteja integritatea votului.