Dominic Fritz spune că timişorenii subvenţionează preţul din Bucureşti, în timp ce ei stau în frig

Așadar, primarul Timişoarei a declarat într-un interviu cu news.ro că a solicitat încă 130 de milioane de lei de la Guvern pentru a acoperi costurile termoficării în Timişoara. În acest context, Dominic Fritz a explicat de unde vine problema societăţii de termoficare (n. red. Colterm) din Timişoara.

„Eu am fost primar şi iarna trecută. Am avut o iarnă dificilă. Am început nişte demersuri de retehnologizare, de a curăţa datorii”, a declarat primarul din Timișoara pentru sursa menționată, punctând și că societatea de termoficare „avea peste 300 de milioane de lei datori, iar primăria, în plus, garantase pentru o parte din aceste datorii, spre exemplu 50 de milioane la EoN. Eu am început să plătesc aceste datorii. Însă a contat preţul la gaz.”

Prețul a explodat

Legat de prețul la gaz, Dominic Fritz a spus că acesta „nu doar a crescut”, ci „a explodat”.

„Nu doar că a crescut, a explodat. Dacă preţul s-ar fi dublat, aş fi înjurat, aş fi făcut rectificări bugetare, dar aş fi găsit cumva bani. Însă la preţuri care sunt de patru-cinci ori mai mari (vorbim de milioane de euro lunar), deja sunt dimensiuni unde orice fel de buget local, care dintr-o dată trebuie să scoată. (…) În anul acesta, de la începutul lunii ianuarie, Colterm a primit 65 de milioane de lei, din care doar 15 de la guvern. Deci vorbim de primele cinci săptămâni ale anului. Într-un an normal, Colterm primea 65-70 de milioane de lei”, a mai spus primarul.

„Timişoara stă în frig”

De asemenea, primarul a punctat că este „absolut inumană” abordarea că salvarea este venirea primăverii.

„Este absolut inumană această abordare. Pentru următoarele săptămâni avem nevoie de ajutor din partea guvernului. Şi nu doar Timişoara, ci toate oraşele care depind de sisteme centralizate de termoficare”, a mai spus Fritz, înainte de a fi întrebat dacă se așteaptă la vreun sprijin financiar din partea Guvernului.

„Timişorenii se aşteaptă. Eu am devenit un realist brutal în acest an de mandat. Pe de altă parte, mi-e foarte greu să cred că guvernul va rămâne fără soluţie la această problemă”, a explicat Fritz.

Mai mult, primarul din Timișoara a explicat că există o problemă de etică, deoarece „în Bucureşti există un contract preferenţial cu o companie de stat”.

„Exact asta se întâmplă acum. Timişoara stă în frig, în timp ce la Bucureşti preţul la gazul de la ELCEN este de 150 de lei megawatt pe oră, iar în Timişoara noi am plătit în jur de 500 de lei. Pentru că în Bucureşti există un contract preferenţial cu o companie de stat, timişorenii subvenţionează preţul din Bucureşti, în timp ce ei stau în frig.

E absurd. Dacă noi, la Colterm, am avea un contract cu 150 de lei megawatt pe oră, n-aţi auzi în veci de primarul Fritz plângându-se sau cerând bani şi n-aţi auzi nicio ştire de şcoli fără căldură. 150 de lei e mai scump decât iarna trecută, dar ar fi o creştere pe care o putem gestiona. Or, o creşterea de cinci ori nu poate fi gestionată de nimeni. Acolo unde vorbim de nevoi de bază, aşa cum este căldura, statul trebuie să se asigure că toţi românii au acces”, a conchis Dominic Fritz.