România nu mai are vreme de pierdut. Chiar a sosit timpul ca politicienii, și mă refer în special la cei aflați la guvernare, să înțeleagă că ne aflăm într-un un punct de cotitură. Avem nevoie de măsuri rapide, ferme, bine articulate, pentru a pune în mișcare motorul economiei anchilozat de criză, dar și de incompetența și corupția celor care ne-au condus atâta amar de vreme. Din păcate, de la instalarea noului Cabinet nu am auzit niciun plan concret cu privire la proiectele de redresare economică. Nimic nu este mai important ca punerea în operă a unui pachet substanțial de programe care să scoată țara din zona mlăștinoasă în care se afundă de ceva vreme încoace. Aș fi vrut să văd, spre exemplu, un calendar pe următorii doi ani în care să fie consemnate termenele de începere și sumele necesare pentru demararea marilor lucrări publice cu valoare adăugată, care ar genera o dezvoltare fantastică a economiei pe orizontală.
De asemenea, mi-ar fi plăcut să aflu care sunt pachetele legislative ce vor fi adoptate în regim de urgență pentru stimularea mediului antreprenorial și pentru atragerea investițiilor străine. Am auzit doar de introducerea unui nou impozit, dar nicio vorbă despre relaxare fiscală, despre facilități oferite companiilor străine care ar vrea să vină în România. Sunt curios dacă pe masa Executivului se află proiectul privind Legea holdingului. Adoptarea unui astfel de act normativ ar putea transforma România într-un hub regional pentru mai multe companii din domeniul telecomunicațiilor, din domeniul IT. Am putea găzdui zeci de call-centere ale corporațiilor internaționale care au nevoie de asemenea activități. Știți ce ar însemna toate astea pentru eonomie? Crearea a zeci de mii de locuri de muncă. Polonia stă extrem de bine la acest capitol. Dacă ei pot, noi de ce nu suntem în stare? Ce ne lipsește? Vă spun eu: voința politică și competența celor puși în funcții de decizie, dar fără experiență aplicată.
De asemenea, aș fi fost extrem de interesat dacă noul Guvern a identificat primele cinci probleme din instituțiile statului care se ocupă de gestionarea fondurilor europene și dacă a găsit măsurile de rezovare rapidă a acestora. În calitate de contribuabil, vreau să știu că în următorii ani nu vom mai pierde sute de milioane de euro din cauza incompetenței și a corupției unor funcționari care nu sunt în stare să managerieze această problemă.
Sunt convins că există în mediul privat oameni cu experiență, de bună-credință, care vor să vină în echipa Guvernului pentru a pune umărul acum, când este greu. Trebuie lansată doar o invitație publică în acest sens. Am dat doar câteva exemple de proiecte concrete pe care Guvernul trebuia să le aibă pregătite și acum doar să le scoată din sertar, să le facă publice și să treacă de urgență la treabă. Din păcate, acest Cabinet, în care eu am avut și mai am încredere, dar nu pentru mult timp, nu a început încă să guverneze. Domnule prim-ministru, timpul nu mai are răbdare cu economia țării!
MARIAN DUȘAN, președinte Romanian Business Accelerator