Donald Trump a anunțat că se va vaccina împotriva coronavirusului imediat ce echipa sa medicală va stabili care este cel mai bun vaccin. În plus, în cadrul unei conferințe de presă, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Kayleigh McEnany, a anunțat că președintele în exercițiu îi va încuraja pe americani să se vaccineze.
Mai mult decât atât, președintele republican a dorit de asemenea să arate că americanii vulnerabili sunt principala prioritate pentru vaccinare.
McEnany a precizat că membri ai personalului de securitate naţională vor avea acces la vaccinuri pentru a asigura o continuitate a guvernării, alături de un ”grup foarte mic” de înalţi funcţionari ai administraţiei cu scopul de a insufla încrederea publicului.
Campania de vaccinare a început în SUA
Campania de vaccinare anti-COVID a început, luni, în Statele Unite, iar o asistentă din New York este prima persoană care a primit vaccinul Pfizer-BioNTech. Sandra Lindsay, soră medicală la ATI în Centrul Medical Evreiesc Long Island, a devenit primul cetățean american care a primit acest vaccin.
Statele Unite au peste 16 milioane de cetățeni care s-au îmbolnăvit de COVID, iar aproape 300.000 dintre aceștia au murit, fiind țara cu cel mai grav bilanț în pandemie.
Casa Albă anunțase că principalii membri ai administrației Trump urmează să fie printre primele persoane vaccinate cu serul Pfizer-BioNTech, aprobat de Administrația pentru Alimente și Medicamente americană duminică, dar ulterior președintele în funcție al Statelor Unite, Donald Trump, a anulat planul prin care oficialii de la Casa Albă urmau să fie vaccinați împotriva Covid-19 cu prioritate. Donald Trump a spus că a cerut o „ajustare” a planului. Nu este clar de ce a luat președintele american această decizie, însă un potențial motiv ar putea fi criticile lansate pe rețele sociale.