Donald Trump şi-a încheiat mandatul de preşedinte şi a plecat miercuri de la Casa Albă. Totuşi, el va beneficia de sume importante de bani din partea statului american. Despre ce este vorba, mai exact?
Începând de miercuri, Donald Trump nu mai este preşedintele Statelor Unite ale Americii. Asta nu înseamnă totuşi că şi-a pierdut toate beneficiile.
Republicanul va avea dreptul de acum încolo la o pensie anuală ce se ridică la 221.400 de dolari. Asta înseamnă 18.450 de dolari/lună. În plus, fostul preşedinte va primi şi beneficii ce pot depăşi chiar un milion de dolari pe an.
Printre aceste beneficii se numără indemnizațiile de călătorie, spațiul pentru birou sau salariul personalului. Potrivit analizei realizate de Fundația Națională a Contribuabililor, începând cu anul 2000, au fost acordate în total 56 de milioane de dolari sub formă de beneficii celor patru foști președinți în viață, notează CNN.
Trump, în pericol să-şi piardă pensia şi beneficiile de fost preşedinte?
Există însă riscul ca Donald Trump să piardă aceşti bani în cazul în care va fi condamnat în procesul de impeachment, aflat acum în desfăşurare în Senatul american. Legea nu acordă pensie președinților al căror mandat se încheie prin demitere în urma procesului. O condamnare nu va duce însă la înlăturarea sa din funcție, deoarece mandatul de preşedinte s-a încheiat înainte de proces.
Probabil că ar fi nevoie de un al doilea vot pentru ca Trump să-și piardă dreptul la pensie și beneficii. Cel puţin asta consideră Michael Gerhardt, profesor de drept la Universitatea din Carolina de Nord.
Alţi experţi consideră totuşi că nici un al doilea vot nu-l va putea face pe Donald Trump neeligibil pentru pensie şi alte beneficii.
De ce nu poate primi fostul președinte asigurare de sănătate?
Unul dintre cele mai costisitoare avantaje pentru foști președinți este închirierea unui spațiu de birouri. Nu există limite de cheltuieli pentru aceste închirieri. Bill Clinton, George W. Bush și Barack Obama au avut fiecare costuri de peste 500.000 de dolari cu chiria anul trecut. Chiria lui Jimmy Carter costa doar 118.000 de dolari pe an, spune Demian Brady, director de cercetare al Fundației Naționale a Contribuabililor, un ONG de supraveghere a cheltuielilor guvernamentale.
Interesant este că Donald Trump ar putea fi compensat pentru chiria birourilor de pe propria sa proprietate.
Un beneficiu pentru care Trump nu se califică însă este asigurarea de sănătate. Pentru ca un fost preşedinte al SUA să beneficieze de această asigurare trebuie să fi stat cel puţin 5 ani în fruntea ţării, prevede legea adoptată în 1958.