Donald Trump joacă dur la summitul G20 și încearcă să-și convingă aliații să renunțe la un acord vital pentru viitorul omenirii.
Trei oficiali importanţi au declarat pentru Politico că președintele american poartă discuții cu liderii Arabiei Saudite, Braziliei, Turciei şi Australiei, încercând să-i convingă pe aceștia să renunţe la angajamentul de a respecta acordul de la Paris privind schimbările climatice.
În timpul summitului G20 de la Hamburg, care a avut loc în 2017, Statele Unite nu au acceptat partea declarației comune care susține acordul de la Paris. Totuși, președintele Trump a declarat că își oferă susţinerea pentru comunicat, însă specificând că nu este de acord cu secţiunea privind schimbările climatice.
În această perioadă, Trump încearcă să-și convingă aliații să i se alăture demersului de a boicota acordul de la Paris, însă președintele Franței a declarat că mai degrabă şi-ar folosi dreptul de veto privind comunicatul final decât să permită modificarea secţiunii privind schimbările climatice. Oficialii au afirmat că negocierile vor continua noaptea iar liderii le vor relua sâmbătă.
„Preşedintele Macron a vorbit cu mulţi dintre liderii care ar putea face parte dintre cei care îşi limitează ambiţiile privind clima. El a vorbit cu preşedintele turc Erdogan, cu preşedintele Brazilian Bolsonaro, pentru a le transmite că este necesară păstrarea formatului 19+1 … şi că este de neimaginat că naţiunile ar putea da înapoi cu privire la acordul de la Paris”, a declarat un oficial al Palatului Elysee
Liderii UE doresc ca în comunicat să fie precizat că acordul de la Paris este „ireversibil” şi că ţările G20 se angajează să îl implementeze, au explicat oficialii. Folosirea unui alt limbaj ar ridica întrebări privind utilitatea unui comunicat final, au adăugat ei.