Relațiile dintre China și Statele Unite ale Americii ar putea deveni și mai încordate, în urma unei legi adoptate de Congresul SUA, care a fost promulgată de președintele Donald Trump. Beijingul a ameninţat deja că Washingtonul va plăti preţul votării acestei legi.
Preşedintele Donald Trump a promulgat miercuri o lege adoptată de Congresul Statelor Unite prin care sancţionează mai mulţi oficiali chinezi acuzaţi de comiterea de abuzuri la adresa comunităţii musulmanilor uiguri.
„Această lege îi consideră responsabili pe autorii încălcării drepturilor omului şi ale abuzurilor, cum ar fi utilizarea sistematică a lagărelor de îndoctrinare, a muncii forţate şi a supravegherii intruzive pentru eradicarea identităţii etnice şi a credinţelor religioase ale uigurilor şi ale altor minorităţi din China”, potrivit unui comunicat al liderului de la Casa Albă.
Beijingul a ameninţat că Washingtonul
Această lege a fost adoptată pe 27 mai cu o majoritate covârşitoare în Camera Reprezentanţilor, după ce a fost votată în unanimitate în Senat.
Noua lege riscă să agraveze şi mai mult relaţiile deja extrem de încordate dintre primele două puteri mondiale, în aceeaşi zi în care şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo se întâlneşte în Hawaii cu înaltul oficial chinez Yang Jiechi tocmai pentru a încerca să dezamorseze aceste tensiuni.
În decembrie, Beijingul a ameninţat că Washingtonul va plăti preţul votării acestei legi, care reia acuzaţii aduse deja de administraţia Trump şi de alte state occidentale şi organizaţii internaţionale din domeniul apărării drepturilor omului.
Acuzaţiile privesc faptul că guvernul chinez a săvârşit „grave încălcări ale drepturilor omului” în regiunea Xinjiang din nord-vestul Chinei prin instituirea „supravegherii şi a internării în masă a peste un milion de uiguri şi membri ai etniilor kazahe sau kârgâze sau ale altor minorităţi musulmane”.
Trump ar fi lăudat lagărele de concentrare
Printr-o coincidenţă, preşedintele Trump a semnat această lege în ziua în care presa americană a publicat extrase din cartea explozivă a fostului său consilier de securitate naţională John Bolton.
Conform acestor fragmente, miliardarul republican nu a fost întotdeauna critic faţă de represiunea chineză.
„La cina din deschiderea summit-ului G20 de la Osaka, în iunie 2019, doar în prezenţa interpreţilor, Xi i-a explicat în linii mari lui Trump de ce a construit lagăre de concentrare în Xinjiang”, scrie Bolton.
„Potrivit interpretului nostru, Trump a spus că Xi ar trebui să continue să construiască aceste lagăre, despre care Trump credea că este exact lucrul potrivit de făcut”, adaugă el.