Cu probleme până peste cap cu justiția, fostul preşedinte al SUA, Donald Trump, a promis joi să „restabilească” ordinea în această ţară şi să „pună capăt folosirii corupte” a sistemului judiciar de către „periculoşii procurori marxişti”, aceasta dacă va reveni la Casa Albă după alegerile prezidenţiale de anul viitor, deşi încă nu este clar dacă actualele lui probleme judiciare şi partidul său republican îi vor mai permite să candideze din nou, relatează agenţia EFE.
Într-un mesaj video publicat în ziua când a fost chemat din nou în faţa instanţei, pentru o depoziţie în faţa procurorului general din New York, Letitia James, o afro-americană provenită din Partidul Democrat al actualului preşedinte Joe Biden, Trump a promis că, dacă redevine preşedinte, va numi 100 de procurori federali care vor fi „războinicii legali cei mai feroce împotriva delincvenţei şi corupţiei comuniste pe care această ţară nu a mai văzut-o vreodată”.
Acuze către George Soros
„Ei vor fi opusul Procurorilor Districtului Soros”, a adăugat fostul preşedinte al SUA, menţionându-l pe renumitul finanţator al cauzelor progresiste, George Soros, pe care-l acuză că este prieten cu procurorul districtual din Manhattan, Alvin Bragg, un alt magistrat afro-american democrat.
Acesta din urmă l-a inculpat săptămâna trecută în dosarul în care Trump este acuzat că, înaintea alegerilor prezidenţiale din 2016, i-a oferit fostei starlete porno Stormy Daniels suma de 130.000 de dolari pentru ca aceasta să păstreze tăcerea asupra unei relaţii pe care ei ar fi avut-o în anul 2006.
Fostul preşedinte a fost chemat joi în faţa instanţei pentru o depoziţie într-un vechi dosar deschis de procuroarea Letitia James, disjuns dintr-o investigaţia penală condusă tot de un procuror democrat, Cyrus Vance. Ancheta procuroarei din New York investighează dacă societatea imobiliară a lui Trump, Trump Organization, şi-a supraevaluat unele active imobiliare pentru a obţine credite şi scutiri de impozite.
Îl dă în judecată pe fostul avocat
Donald Trump a anunțat că îl dă în judecată pe fostul său avocat, Michael Cohen, și cere daune de 500 de milioane de dolari pentru că ar fi încălcat contractul când a vorbit despre Stormy Daniels.
Acțiunea, depusă miercuri la o instanță federală din Florida, îl acuză pe Cohen că a răspândit informații false despre Trump și că și-a încălcat obligațiile contractuale față de fostul președinte în declarațiile publice ale lui Cohen, în cărțile publicate, în seria de podcasturi și în alte apariții media, relatează CNN.
Cohen, fostul avocat al lui Trump, a reintrat recent în atenția națională după ce fostul președinte s-a declarat nevinovat săptămâna trecută la 34 de capete de acuzare de falsificare a documentelor de afaceri, în urma unei anchete privind plățile de bani pentru tăcere făcute vedetei de filme porno Stormy Daniels.
Plățile au fost coordonate de Cohen în zilele de dinaintea alegerilor din 2016, iar cooperarea lui Cohen cu procurorii a atras mânia fostului președinte.