Directorul de campanie al lui Donald Trump, Bill Stepien, a anunțat miercuri că șeful de la Casa Albă va cere o renumărare a voturilor din statul Winsconsin, unde contracandidatul Joe Biden a înregistrat un mic avans, conform rezultatelor parțiale.

”Au fost raportate nereguli în mai multe districte din Wisconsin ce ridică dubii serioase despre validitatea rezultatelor”, a spus Stepien, care nu a oferit detalii privind neregulile respective.

”Preşedintele se află în interiorul marjei care îi permite să solicite o renumărare şi vom face acest lucru imediat”, a adăugat el.

Potrivit companiei de cercetare Edison Research, citată de Reuters, în statul Wisconsin, Joe Biden are un mic avans în faţa lui Donald Trump – la 97% din voturi numărate, diferenţa dintre cei doi este de 0,7 puncte procentuale (49,5% faţă de 48,8%). Dacă diferenţa de scor final este de până la 1 punct procentual, poate fi cerută renumărarea voturilor.

Scad șansele democraților de a obține majoritatea în Senat

În urma victoriilor a doi senatori republicani, ce i-au înfrânt pe democrați în Alabama și astfel au păstrat mandatele unor aleşi care păreau ameninţate, șansele democraţilor de a obţine o majoritate în Senat au scăzut considerabil.

Doi mari aliaţi ai preşedintelui republican în exerciţiu au fost realeşi  şi anume liderul majorităţii în Senat, Mitch McConnell şi senatorul din South Carolina, Lindsey Graham. ”Noi am reuşit”, a scris pe Twitter senatoarea republicană din Iowa Joni Ernst, în contextul în care sondajele o prezentau într-o poziţie nefavorabilă în faţa rivalei sale democrate.

În altă cursă strânsă, senatorul din North Carolina Thom Tillis a anunţat că a obţinut o victorie istorică. ”Acesta este o victorie stupefiantă pe care am obţinut-o în această seară şi am făcut-o împotriva tuturor prognosticurilor, nu-i aşa?”, a declarat senatorul republican în faţa susţinătorilor săi.