Donald Trump, citat la audieri! Se caută răspunsuri despre protestele violente de la Capitoliu
Comisia Specială a Camerei Reprezentanților, formată din nouă membri, a trimis citaţia avocaţilor lui Donald Trump, solicitându-le depunerea mărturiei fostului lider de la Casa Albă sub jurământ până la data de 14 noiembrie 2022 şi transmiterea unor documente, inclusiv stenograme ale conversaţiilor lui cu membri ai Congresului SUA şi cu liderii unor grupuri considerate extremiste.
„Recunoaştem că emiterea unei citaţii unui fost preşedinte este o acţiune semnificativă şi istorică. Nu am luat uşor această decizie”, au declarat, vineri, preşedintele Comisiei Speciale, Bennie Thompson, şi vicepreşedintele acesteia, Liz Cheney.
În trecut, Donald Trump a fost acuzat că a pretins în mod repetat că a câştigat scrutinul prezidenţial şi a încurajat, prin discursul rostit la data de 6 ianuarie 2021 în faţa simpatizanţilor adunaţi în zona Eclipse din centrul Washingtonului, acţiunile violente asupra Capitoliului, în timp ce Congresul SUA valida victoria lui Joseph Biden în scrutinul prezidenţial. Violenţele s-au soldat cu cinci morţi şi aproximativ 150 de răniţi, în principal în rândul forţelor de ordine. Peste 900 de oameni au fost inculpați în cadrul investigaţiilor privind incidentele de la Capitoliu.
Convocarea sa la audieri i-ar putea genera probleme suplimentare, în contextul în care acesta intenționează să candideze la viitoarele alegeri prezidențiale din SUA. Momentan, nu este clar cum va reacţiona Donald Trump la această citaţie.
El se poate conforma citației, poate negocia cu reprezentanţii Comisiei Speciale, poate ignora convocarea sa la audieri sau poate contesta citația respectivă în justiţie, iar procedurile judiciare vor dura până după expirarea mandatului Comisiei Speciale. Cu toate acestea, dacă Donald Trump va anunţa formal că refuză audierea, Camera Reprezentanţilor ar putea sesiza Departamentul Justiţiei pentru a reclama sfidarea Congresului SUA.
Vă amintim că, săptămâna trecută, Donald Trump a contestat decizia Comisiei Speciale de a-l chema la audieri.
„De ce nu mi-a cerut această Comisie deloc selectă să depun mărturie acum câteva luni? De ce au aşteptat până la sfârşit, până în ultimele momente ale ultimelor sesiuni? Pentru că această Comisie este un eşec total, a avut doar rolul de a diviza naţiunea”, a declarat, atunci, Donald Trump, relatează The Associated Press.
Fostul consilier al lui Donald Trump va fi închis pentru că a refuzat să meargă la audieri
Steve Bannon, fostul consilier al lui Donald Trump pentru Strategie Politică între ianuarie-august 2017, a fost condamnat vineri, 21 octombrie 2022, la patru luni de închisoare pentru a refuzat să meargă la audieri pentru a oferii detalii despre protestele violente de la Capitoliu.
În iulie, Steve Bannon a fost găsit vinovat pentru sfidarea Congresului SUA prin refuzul de a furniza documente şi de a fi audiat de Comisia Specială a Camerei Reprezentanţilor. Procurorii au cerut o condamnare la şase luni de închisoare, în timp ce avocaţii apărării solicitaseră o sentinţă cu suspendare. Judecătorul districtual Carl Nichols a dispus condamnarea lui la patru luni de închisoare şi plata unei amenzi de 6.500 de dolari americani, relatează agenția de presă Reuters.