Donald Trump a renunţat la decizia de a anula vizele studenţilor străini ale căror cursuri se vor desfăşura online la începerea anului universitar din cauza pandemiei, a anunţat judecătoarea federală din Massachusetts Allison Burroughs, citată de AFP şi Reuters.
Decizia administraţiei de la Washington, anunţată de poliţia Vămilor şi Imigraţiei (ICE) la 6 iulie, a fost atacată în justiţie de universităţile Harvard şi Massachusetts Institute of Technology (MIT), cu sprijinul a numeroase alte instituţii de învăţământ superior, sindicate ale studenţilor şi circa 20 de state americane.
Erau avute în vedere vizele F1 (pentru studii academice) sau M1 (pentru pregătire profesională).
„Părţile au ajuns la un acord, guvernul a acceptat să anuleze decizia”, a făcut cunoscut judecătoarea într-o scurtă audienţă, conform Agerpres.