Președintele în exercițiu Donald Trump a făcut un apel la calm către toți americanii, având în vedere că se așteaptă la noi manifestații pe teritoriul american. Acesta le cere oamenilor să nu mai recurgă la violență.
Donald Trump, președintele în exercițiu al Statelor Unite ale Americii, a trimis un scurt comunicat de presă prin care lansează un apel la calm, având în vedere că se așteaptă la noi manifestații.
Trebuie menționat că apelul lui Donald Trump vine într-un moment în care care Congresul se pregăteşte să-l pună sub acuzare pentru că a încurajat asaltul împotriva Capitoliului în urmă cu o săptămână, notează Reuters.
„Vă cer: fără violenţă, fără delicte, fără vandalism”, a scris Donald Trump într-un scurt comunicat.
„Nu aceasta reprezentăm noi şi nu aceasta reprezintă America. Îi chem pe TOŢI americanii să ajute la aplanarea tensiunilor. Vă mulţumesc”, a mai scris Donald Trump.
Congresul SUA a început miercuri dimineaţa dezbaterile cu privire la punerea sub acuzare a preşedintelui în exerciţiu Donald Trump, acuzat că a încurajat asaltul asupra Capitolului la Washington care s-a soldat cu cinci morţi.
Donald Trump ar putea fi pus sub acuzare. Congresul a început dezbaterile
Votul asupra actului de acuzare este aşteptat să aibă loc în jurul orei 15:00 (20:00 GMT) în Camera Reprezentanţilor. Rezultatul votului este unul aşteptat, întrucât democraţii deţin majoritatea în Cameră.
Acesta vot va marca deschiderea formală a procedurii de impeachment împotriva celui de-al 45-lea preşedinte al SUA, primul din istorie care va fi pus sub acuzare de două ori în Congres.
Preşedintele Donald Trump, care mai are doar opt zile din mandatul la Casa Albă, a estimat marţi că nu există nicio şansă să fie demis şi a făcut apel la calm în prima sa deplasare în ţară după asaltul asupra Capitoliului de către susţinătorii săi, notează AFP.
15 persoane sunt deja pe lista Departamentului de Justiţie
Imaginile cu susţinătorii lui Donald Trump luând cu asalt Capitoliul din Washington D.C. au şocat o lume întreagă, iar asta ar putea duce la probleme serioase pentru preşedintele în exerciţiu chiar în ultimele zile de mandat.
Ken Kohl, de la biroul procurorului federal din Washington, a transmis, în cadrul unei conferinţe de presă: „Suntem în măsură să anunţăm 15 inculpări de către justiţia federală”.
Departamentul de Justiţie afirmă că printre persoanele urmărite penal se află un bărbat suspectat că ar fi plasat o bombă artizanală lângă sediul Congresului american, dar şi Richard Barnett, cel care a fost surprins intrând în biroul lui Nancy Pelosi, scrie Agerpres.
Sursă foto: Dreamstime